Stiri si informatii juridice – Pro-Legal.ro
Pro Legal

Posibilele practici anti-concurentiale asociate functionarii unei asociatii profesionale

In luna mai 2014 Loan Market Association, asociatie profesionala internationala operand in sectorul bancar, a emis un comunicat privind posibile cazuri de incalcare a dreptului concurentei prin intermediul asociatiilor de intreprinderi infiintate in sistemul bancar. Comunicatul poate fi accesat la urmatorul link.

Deoarece intalnirile asociatiilor profesionale pot constitui situatii premisa pentru aparitia intelegerilor orizontale indiferent de domeniul in care acestea sunt infiintate am detaliat in cele ce urmeaza posibilele practici anti-concurentiale la care pot fi expusi membrii unei asociatii profesionale indiferent de sectorul de activitate in care activeaza.

1. Cartelul

Infiintarea unei asociatii profesionale nu ridica probleme de dreptul concurentei in sine. Cu toate acestea, asociatia profesionala poate constitui un forum convenabil in care societati concurente se intalnesc cu scopul de a-si coordona comportamentul pe piata, respectiv pentru a fixa preturile, a limita furnizarea serviciilor, a imparti clientela si pietele geografice sau a stabili modul de actiune in timpul licitatiilor.

In vederea limitarii riscului aparitiei practicilor anti-concurentiale in cadrul asociatiilor profesionale recomandam prudenta in gestionarea urmatoarele aspecte:

  • Agrearea in avans a ordinii de zi a sedintelor si transmiterea acesteia catre toti membrii;
  • Discutarea in cadrul sedintei doar a acelor aspecte care servesc scopului asociatiei;
  • Redactarea proceselor-verbale de sedinta in care sa fie consemnate cu claritate discutiile membrilor si intentia partilor de a aplica o anumita practica.

2. Schimbul de informatii sensibile din punct de vedere concurential

Schimbul de informatii sensibile care nu au fost facute publice se poate realiza in mod direct (prin discutii intre societati concurente) sau indirect (prin intermediul asociatiilor profesionale). In acest context, informatiile sensibile care nu ar trebui transmise societatilor concurente se pot referi, spre exemplu, la preturi, liste de clienti, costuri de productie, cantitati, cifre de afaceri, vanzari, planuri de marketing, investitii, tehnologii sau programe de cercetare si dezvoltare.

Din punct de vedere al dreptului concurentei, riscul are in vedere afectarea indirecta a concurentei prin coordonarea comportamentului pe piata, deoarece se considera ca schimbul de informatii reduce incertitudinea privitoare la actiunile concurentilor si independenta comportamentului pe piata.

In scop preventiv, membrii asociatiei trebuie sa evite schimbul necorespunzator de informatii prin:

  • Furnizarea rapoartelor cu date agregate si informatii neconfidentiale si prin anonimizarea aspectelor sensibile;
  • Dezvoltarea unui sistem de „black boxing” prin desemnarea unuia dintre membrii asociatiei care sa primeasca si sa centralizeze de la toti membrii informatii confidentiale pe care sa nu le transmita catre ceilalti membri concurenti;
  • In cazul in care o societate primeste date sensibile de la un concurent aceasta va trebui sa respinga in mod oficial informatiile nesolicitate printr-o declaratie clara ca nu doreste sa primeasca astfel de date.

3. Excluderea altor potentiali concurenti

Criteriile de aderare la asociatia profesionala trebuie stabilite in mod obiectiv astfel incat societatile excluse sa nu sufere un dezavantaj competitiv prin faptul ca nu li se permite sa beneficieze de studiile/rapoartele/standardele elaborate de catre asociatie sau de catre membrii acesteia.

Pentru a evita restrangerea concurentei:

  • Criteriile de admitere in asociatie trebuie sa fie clare, obiective si justificate;
  • Participarea la sedintele asociatiei si in grupurile sale de lucru trebuie sa fie nediscriminatorie;
  • Rezultatele activitatii asociatiei trebuie transmise catre toti membrii sai.

In cazul in care aveti intrebari, va rugam nu ezitati sa le adresati catre:

Andrei Burz Pinzaru

Avocat

+40 21 207 52 05

Florentina Munteanu

Avocat

+40 21 207 52 75

Andrea Grigoras

Avocat

+40 21 207 98 16

Sursa foto:

Scrie un comentariu

* Nume:
* Email:
Website:
Mesajul tau:
 
Campurile notate cu * sunt obligatorii
 

Piata Avocaturii

PRO LEGAL | Iosif & Asociatii joined IR Global, the world’s largest exclusive network of advisory firms

As of February 2020, PRO LEGAL | Iosif & Asociatii SCA, joined IR Global, the world's largest exclusive network of advisory firms, represented in 155+ jurisdictions, covering over 70 unique practice areas. IR Global is a top tier advisory firms network, listed in Band 1 of the prestigious guides...

( 0 http://pro-legal.ro/pro-legal-iosif-asociatii-joined-ir-global-the-worlds-largest-exclusive-network-of-advisory-firms/ )Citeste articolul

Like pe facebook pentru a ne urmari live pe wall-ul tau