Tuca Zbarcea si Asociatii (TZA) a obtinut respingerea contestatiilor promovate de catre Spedition UMB si Strabag impotriva rezultatului procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica avand ca obiect „Proiectare si executie autostrada Lugoj – Deva, Lot 2” organizate de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR), avand o valoare de aproximativ 240 milioane de euro.
In luna mai 2013, asocierea formata din JV Salini – Secol SpA, asistata si reprezentata de Tuca Zbarcea & Asociatii, fusese desemnata castigatoare de catre autoritatea contractanta. Ulterior, ceilalti participanti la licitatie, Spedition UMB si Strabag au contestat rezultatul procedurii, care insa a fost mentinut prin decizia pronuntata de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) in data de 17 iunie 2013.
La acest moment, data fiind decizia CNSC, contractul de achizitie publica ar putea fi incheiat cu asocierea JV Salini – Secol SpA, neexistand niciun motiv care sa justifice intarzierea in demararea lucrarilor specifice.
O echipa de aparatori formata din Robert Rosu, Avocat asociat si co-coordonatorul departamentului de Litigii si Arbitraje interne, precum si de Oana Gavrila, Managing Associate si avocat pledant cu o bogata experienta in cauze de contencios administrativ au reprezentat asocierea care a obtinut castig de cauza in fata CNSC.
“O procedura complexa, care a presupus parcurgerea unui volum semnificativ de documente si informatii relevante pentru combaterea sustinerilor celor doua contestatoare. Organizarea si rigoarea operatorului economic au permis contracararea rapida si fundamentata a criticilor succesive formulate de catre fiecare dintre cele doua contestatoare, permitand in final obtinerea succesului” a declarat Oana Gavrila, Managing Associate al Tuca Zbarcea & Asociatii.
Decizia CNSC mentine decizia autoritatii contractante si confirma atat corectitudinea atribuirii contractului catre asocierea formata din JV Salini – Secol SpA cat si corectitudinea deciziei de respingere ca inadmisibila a ofertei depuse de catre Spedition UMB.
“Argumentele si structura ofertei prezentate de catre asocierea pe care o asistam ne indreptatesc sa fim optimisti in privinta sanselor semnificative de mentinere a deciziei pronuntate de catre CNSC si in ipoteza in care aceasta va fi atacata cu plangere in fata Curtii de Apel Bucuresti. Succesul recent obtinut pentru clientul nostru demonstreaza inca o data ca perseverenta si rapiditatea in combaterea structurata a argumentelor ridicate de catre adversari sunt absolut necesare in aceasta materie speciala a achizitiilor publice” a declarat Robert Rosu, Avocat asociat al Tuca Zbarcea & Asociatii.
Tuca Zbarcea & Asociatii este cotata in fruntea clasamentului realizat de directorul international Legal 500 in ceea ce priveste capacitatea de solutionare a disputelor. Echipa de peste 40 de avocati din cadrul departamentului de litigii si arbitraje interne si internationale reprezinta clienti la toate nivelurile sistemului jurisdictional romanesc, de la tribunalele de prima instanta pana la Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si in proceduri speciale in fata Curtii Constitutionale si in fata instantelor nationale si internationale, in proceduri complexe de arbitraj in baza regulilor Curtii de Arbitraj Comercial International (Camera de Comert si Industrie a Romaniei), ICC, UNCITRAL si ICSID.
Despre Tuca Zbarcea & Asociatii:
Cu o echipa formata din 95 de avocati dintre care 20 parteneri in cadrul biroului din Bucuresti, Tuca Zbarcea & Asociatii opereaza un sediu secundar in Cluj-Napoca, care functioneaza in asociere cu Nistorescu, Somlea & Asociatii, cat si un birou de reprezentanta in Madrid, Spania. Totodata, firma a stabilit o colaborare strategica pe principiul „best friend” cu firma de avocatura Turcan Cazac, liderul pietei de avocatura de business din Chisinau, Republica Moldova.
Tuca Zbarcea & Asociatii ofera asistenta juridica in toate domeniile dreptului, fiind recomandata de prestigioase directoare internationale de specialitate pentru serviciile in domenii precum litigii si arbitraje internationale, achizitii publice, energie si resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar si comercial, fuziuni, achizitii / privatizari, etc.
Tuca Zbarcea & Asociatii a primit numeroase aprecieri si distinctii pentru dinamismul, viziunea si determinarea cu care a adoptat practici inovatoare pe piata serviciilor juridice din Romania. Astfel, in ultimii cinci ani, Tuca Zbarcea & Asociatii a fost singura casa de avocatura din Europa de Est recunoscuta in raportul Financial Times’ Innovative Lawyers ca una dintre cele mai inovatoare firme de avocatura din Europa Continentala. Totodata, firma a castigat premiul Law Firm of the Year: Romania (IFLR European Awards 2012), premiul Best Managed Workplace pentru cel mai apreciat stil de management (MPF European Leadership Awards 2012), premiul Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans (The Lawyer European Awards 2010), premiul Law Firm of the Year (Chambers Europe Awards for Excellence 2010). De asemenea, timp de patru ani consecutivi Tuca Zbarcea & Asociatii a fost desemnata Firma de avocatura a anului din Romania, urmare a nominalizarilor primite din partea unui juriu independent, constituit din reputati oameni de afaceri.
Portofoliul Tuca Zbarcea si Asociatii include numeroase companii nationale si multi-nationale, importante institutii financiare, precum si autoritati publice si institutii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienti se numara: Erste Bank / Banca Comerciala Romana (BCR), OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Orkla Foods, Colgate Palmolive, GED Capital Development, Cadbury, Bursa de Valori Bucuresti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, ING Real Estate etc.
Copyright © Pro-Legal.ro 2012-2025. Toate drepturile rezervate.
As of February 2020, PRO LEGAL | Iosif & Asociatii SCA, joined IR Global, the world's largest exclusive network of advisory firms, represented in 155+ jurisdictions, covering over 70 unique practice areas. IR Global is a top tier advisory firms network, listed in Band 1 of the prestigious guides...
( 0Prin recursurile in interesul legii promovate in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a aratat ca nu exista un punct de vedere unitar in...
( 0Pe data de 6 martie 2018 a avut loc la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti festivitatea de absolvire a cursului „Bazele dreptului...
( 0