In sedinta din data de 18 martie 2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a admis un recurs in interesul legii prin care a decis ca prevederile art. 396-404 din Noul Cod Civil, referitoare la efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori, sunt aplicabile si cererilor de divort formulate inainte de intrarea in vigoare a Noului Cod civil si aflate pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.
Decizia ICCJ, mentionata mai sus, a fost emisa in dosarul nr.1/2013 si este obligatorie pentru toate instantele din Romania. Recursul in interesul legii admis de catre ICCJ a fost declarat de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in data de 17 ianuarie 2013.
Mai jos este redat textul integral al Recursului in interesul legii:
C a t r e,
PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
In conformitate cu prevederile art. 329 din Codul procedura civila, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr.202/2010, formulez prezentul
RECURS IN INTERESUL LEGII
In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la „aplicarea dispozitiilor Noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti urmare divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil si aflate in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.”
I. Astfel, unele instante de judecata au retinut ca, fata de prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele si cererile aflate pe rol la data intrarii in vigoare a Noului Cod civil se solutioneaza conform dispozitiilor legale, materiale si procedurale in vigoare la data la care au fost pornite procesele sau formulate cererile, cu exceptia cazului in care Legea nr. 71/2011 cuprinde dispozitii tranzitorii care prevad altfel.
Or, Legea nr. 71/2011 nu cuprinde dispozitii derogatorii, speciale de la acest principiu, iar prevederile art. 6 alin. (6) din Noul Cod Civil trebuie coroborate cu dispozitiile tranzitorii din Legea nr. 71/2011, care prevad expres situatia in care legea noua este de imediata aplicare, respectiv consacra aplicabilitatea legii in vigoare la data sesizarii instantei pentru acele situatii care nu se incadreaza in normele de exceptie.
De asemenea, art. 6 alin. (6) din Noul Cod civil nu trebuie interpretat automat in sensul ca ar reglementa aplicarea imediata a legii noi, ci doar ca instituie principiul aplicarii legii noi efectelor viitoare (consecintelor) ale unor situatii nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, expres si limitativ enuntate (derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate), daca situatiile exista si dupa intrarea in vigoare a legii noi.
Pe cale de consecinta, s-a apreciat ca, in sensul art. 6 alin.(6) din Noul Cod civil, legea noua se aplica, in lipsa unor dispozitii legale care sa prevada expres aplicarea legii noi, asa cum sunt normele din art. 40 si 42 din Legea nr. 71/2011, numai cererilor formulate dupa intrarea ei in vigoare, chiar daca privesc efecte viitoare ale unor situatii nascute anterior datei de 1 octombrie 2011. (Anexa I)
II. Alte instante de judecata, dimpotriva, au considerat ca in aceasta materie, in cauzele aflate in curs de solutionare se aplica dispozitiile noului Cod civil, iar efectele divortului se produc de la data pronuntarii hotararii de divort.
Astfel, se arata ca in ceea ce priveste divortul, aplicarea legii noi in cauzele in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil este reglementata in art. 40 si art. 42 din Legea nr. 71/2011, iar efectele divortului se vor produce de la data pronuntarii hotararii de divort, deci ulterior intrarii in vigoare a Codului civil.
In argumentarea acestei opinii au fost invocate si prevederile art. 46 din Legea nr. 71/2011.
Prin urmare, se apreciaza ca in situatia cauzelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti la data intrarii in vigoare a Codului civil, efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori vor fi supuse dispozitiilor Noului Cod civil, cu atat mai mult cu cat instanta de tutela are obligatia de a se pronunta cu privire la exercitiul autoritatii parintesti, stabilirea locuintei copiilor si contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor chiar din oficiu, daca nu au fost formulate cereri in acest sens.
De asemenea, se arata ca, interesul superior al copilului va fi cel care va calauzi instanta in pronuntarea unei solutii in toate cauzele care privesc situatia acestuia.
Or, este evident faptul ca interesul copilului este acela de a fi crescut de ambii parinti si dupa divortul acestora, noua reglementare prevazand regula exercitarii in comun a autoritatii parintesti.
Aceasta este, de altfel, ratiunea modificarii legii in sensul inlocuirii incredintarii copilului minor spre crestere si educare unuia dintre parinti, cu exercitarea in comun a autoritatii parintesti. (Anexa II)
*
Apreciem ultimul punct de vedere exprimat ca fiind in acord cu litera si spiritul legii, pentru urmatoarele considerente:
Efectele divortului in raporturile parintilor cu copiii lor minori sunt reglementate de dispozitiile art. 396 – 404 din Noul Cod civil, norme legale care consacra regula generala conform careia, in caz de divort, autoritatea parinteasca se exercita de ambii parinti in comun.[1]
Autoritatea parinteasca este definita in art. 483 alin. (1) din Noul Cod civil, ca fiind ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului si care apartin in mod egal ambilor parinti.
Prin urmare, in prezent, exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decat pentru motive justificate de interesul sau superior.[2]
Totodata, in lipsa intelegerii dintre parinti sau daca aceasta este contrara interesului superior al copilului, instanta de tutela stabileste, odata cu pronuntarea divortului, locuinta copilului minor la parintele cu care locuieste in mod statornic.[3]
Prin exceptie de la aceasta regula, tot in functie de interesul superior al copilului, instanta poate stabili ca locuinta minorului sa fie la bunici, la alte rude, la terte persoane, la o institutie de ocrotire.
Stabilirea locuintei copilului la aceste categorii de persoane este insa, conditionata de acordul acestora. Ea constituie o masura de exceptie, care se dispune doar atunci cand, din diferite motive, locuinta nu poate fi stabilita la parinte (spre exemplu, parintii minorului lucreaza in strainatate, presteaza munci ocazionale ce presupun deplasarea dintr-o localitate in alta, nu au o locuinta statornica, etc.)[4]
Aceste persoane au obligatia de supraveghere a copilului si indeplinesc toate actele obisnuite ce privesc sanatatea, educatia, invatatura copilului.
Cu toate acestea, chiar daca minorul are locuinta la aceste persoane, drepturile cu privire la bunurile minorului, cele privitoare la persoana acestuia, altele decat cele expres prevazute in sarcina celor la care locuieste minorul, se exercita de catre parinti.
In situatia in care instanta de tutela a stabilit locuinta copilului la unul dintre parinti, dispozitiile art. 401 din Noul Cod civil recunosc in beneficiul parintelui separat de copilul sau, un drept de vizita a minorului, drept care trebuie exercitat astfel incat, sa nu aiba o influenta negativa asupra cresterii copilului.
De asemenea, odata cu pronuntarea divortului si stabilirea exercitarii autoritatii parintesti, instanta de tutela va stabili si contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.[5]
Dispozitiile legale privitoare la exercitiul autoritatii parintesti, dreptul de vizita al parintelui separat de copilul sau, locuinta copilului, obligatia de intretinere a parintilor sunt incidente si in ipoteza in care copilul provine dintr-o casatorie considerata desfacuta la momentul incheierii unei noi casatorii, de catre parintele copilului, ca urmare a declararii mortii sotului sau.[6]
Referitor la incidenta dispozitiilor Noului Cod civil asupra cererilor privind exercitarea autoritatii parintesti urmare divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil si aflate in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac, apreciem ca, desi la data formularii acestor cereri si chiar la data pronuntarii sentintei de catre instanta de fond erau in vigoare dispozitiile Codului familiei si ale Codului civil din 1864, in masura in care, solutionarea cauzei in caile de atac are loc dupa intrarea in vigoare a Noului Cod civil, atat institutia divortului cat si cea a exercitarii autoritatii parintesti asupra minorului sunt guvernate de dispozitiile acestui cod, dispozitii de imediata aplicabilitate.
Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 39 alin (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, divortul pronuntat anterior intrarii in vigoare a Codului civil produce efectele stabilite de legea in vigoare la data cand s-a pronuntat hotararea ramasa irevocabila.
Aceste dispozitii impun instantei de control judiciar sa solutioneze cererile accesorii divortului referitoare la copiii minori, din perspectiva Codului civil actual.
De altfel, aceste prevederi legale se coroboreaza si cu cele ale art. 6 alin. (6) din Noul Cod civil, care prevad ca dispozitiile legii noi se aplica si efectelor viitoare ale situatiilor juridice ivite sub imperiul legii vechi derivate din starea de casatorie, obligatia legala de intretinere.
Prin urmare, prevederile legii noi se vor aplica relatiilor dintre parinti si copii, in situatia in care divortul se afla inca pe rol, in calea de atac, apel sau recurs, divortul nefiind inca pronuntat, solutionat irevocabil.
In consecinta, judecarea in caile de atac a cererii de divort si a capetelor de cerere accesorii acestuia, referitoare la raporturile dintre parinti si copii lor minori, reclama o analiza din perspectiva dispozitiilor Noului Cod civil, in vigoare la data solutionarii cailor de atac.
De altfel, in privinta efectelor divortului asupra raporturilor dintre parinti si copii lor minori, ceea ce primeaza in mod absolut este interesul superior al minorului, astfel incat, orice decizie dispusa de catre instanta de judecata trebuie sa aiba in vedere cu prioritate acest interes superior al copilului.
Or, este evident faptul ca interesul copilului este acela de a fi crescut de ambii parinti si dupa divortul acestora, noua reglementare prevazand regula exercitarii in comun a autoritatii parintesti, doar prin exceptie, pentru motive temeinice care tin de interesul superior al copilului, instanta de tutela putand sa dispuna exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte.
Aceasta este, de altfel, ratiunea modificarii legii in sensul inlocuirii incredintarii copilului minor spre crestere si educare unuia dintre parinti, cu exercitarea in comun a autoritatii parintesti.[7]
A dispune cu privire la relatiile personale si patrimoniale dintre parinti si copiii lor minori prin aplicarea legii in vigoare la data introducerii cererii de divort, anterioara intrarii in vigoare a Codului civil, ar conduce la crearea unor situatii absurde, in care, pentru solutia pronuntata prin hotararea de divort ar trebui solicitata imediat modificarea impusa de noile norme legale, pentru a se respecta interesul superior al copilului.
Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizica si morala normala, la echilibru socio-afectiv, la viata de familie, drept afirmat si prin art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Or, exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, prevazuta de art. 397 din Noul Cod civil, este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decat pentru motive justificate de interesul sau superior.
Prin urmare, atata timp cat, pe parcursul solutionarii cauzei a intervenit aceasta dispozitie legala edictata tocmai in interesul superior al copilului, aceasta trebuie sa fie de imediata aplicabilitate, inclusiv in caile de atac, apel sau recurs.
De altfel, in conformitate atat cu prevederile art. 42 din Codul familiei,[8] cat si potrivit dispozitiilor art. 396 din Noul Cod civil, asupra cererilor accesorii divortului, referitoare la raporturile dintre parinti si copii lor minori, instanta de divort este obligata sa se pronunte, indiferent daca a fost sau nu investita cu o atare solicitare de catre una din parti, pe cale principala ori pe cale reconventionala.
Pe cale de consecinta, este evident ca si in situatia in care partile nu solicita aplicarea dispozitiilor Noului Cod civil in solutionarea cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti, in caile de atac, instanta poate face aplicarea lor imediata, fara a se incalca principiul disponibilitatii, avand in vedere ca, asa cum am precizat, in aceasta materie primeaza interesul superior al copilului.
Totodata, consideram ca in conditiile in care, la momentul solutionarii cailor de atac, nu mai este reglementata institutia incredintarii minorului unuia dintre parinti intrucat dispozitiile din Codul familiei pe care s-a intemeiat cererea de chemare in judecata au fost intre timp abrogate, aplicarea imediata a legii civile noi in caile de atac in aceasta materie, nu echivaleaza cu o incalcare a dispozitiilor art. 294 din Codul de procedura civila.
De altfel, practica constanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in solutionarea cailor de atac, este in sensul aplicarii imediate a dispozitiilor legii civile noi, la situatii juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestei legi.[9]
Concluzionand, apreciem ca dispozitiile Noului Cod civil sunt de imediata aplicare chiar si in cererile formulate anterior intrarii sale in vigoare, aflate in caile de atac, iar solutia se justifica in considerarea interesului superior al copilului si pe faptul ca, in aceasta materie speciala asistam la o atenuare a principiului disponibilitatii.
*
* *
Pentru aceste motive, in temeiul dispozitiilor art. 3307 din Codul de procedura civila solicit admiterea recursului in interesului legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii.
PRIM ADJUNCT AL PROCURORULUI GENERAL*
Daniel Marius Morar
___________________
* In conditiile vacantarii functiei de Procuror General, potrivit dispozitiilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioara al parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 529/C/2007 al Ministrului Justitiei, publicat in Monitorul Oficial, partea I, nr. 154 din 5 martie 2007.
[1] Art. 397 din Noul Cod civil prevede ca :
„Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.”
[2] In reglementarea anterioara, art. 42 din Codul familiei prevedea ca:
„Instanta judecatoreasca va hotari, odata cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori. In acest scop, instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si, tinand seama de interesele copiilor, pe care de asemenea ii va asculta daca au implinit varsta de zece ani, va hotari pentru fiecare dintre copii, daca va fi incredintat tatalui sau mamei.
Pentru motive temeinice, copiii pot fi incredintati unor rude ori unor alte persoane, cu consimtamantul acestora, sau unor institutii de ocrotire.
Totodata, instanta judecatoreasca va stabili contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.
Invoiala parintilor privitoare la incredintarea copiilor si la contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a acestora va produce efecte numai daca a fost incuviintata de instanta judecatoreasca.”
Totodata, potrivit dispozitiilor art. 43 din acelasi cod:
„Parintele divortat, caruia i s-a incredintat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile parintesti.
cand copilul a fost incredintat unei alte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va stabili care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele. Persoana sau institutia de ocrotire sociala careia i s-a incredintat copilul va avea fata de acesta numai drepturile si indatoririle ce revin parintilor privitor la persoana copilului. Dispozitiile art. 108 se aplica prin asemanare.
Parintele divortat, caruia nu i s-a incredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala.”
[3] Art. 400 din Noul Cod civil.
[4] Noul Cod civil – Comentarii, doctrina si jurisprudenta – Vol.I.Art.1-952- Gabriela Cristina Frentiu – Ed. Hamangiu, 2012; pg.584 si urm.;
[5] Art. 402 din Noul Cod civil;
[6] Art. 404 din Noul Cod civil, conform caruia:
„In cazul prevazut la art. 293 alin. (2), instanta hotaraste asupra raporturilor dintre parinti si copiii lor minori, dispozitiile art. 396 – 403 fiind aplicabile in mod corespunzator.”
[7] Aceasta evolutie legislativa este inspirata din dreptul francez, unde notiunea de „garde de l’enfant” a fost inlocuita cu „autorité parentale” prin Loi n° 2002-305 du 4 mars 2002 relative à l’autorité parentale (A se vedea: art. 371-1 si urm. din Codul Civil francez, disponibil la:
http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do;jsessionid=F03911670650BF7EE5A28AD1154B87A1.tpdjo01v_1?idSectionTA=LEGISCTA000006136194&cidTexte=LEGITEXT000006070721&dateTexte=201112 05 ). Aceasta notiune este intalnita si in Codul civil al provinciei Quebec (articolele 597 – 612), ce a constituit o alta sursa de inspiratie a legiuitorului roman in elaborarea noului Cod civil.
[8] Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei, republicata in Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost abrogata prin dispozitiile art. 230 lit. m) din Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicata, privind Codul civil
[9] Exemplific in acest sens, decizia nr. 613 din 3.02.2010, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala in dosarul nr. 6558/1/2009, prin care instanta suprema, intr-o cauza avand ca obiect o cerere formulata in temeiul dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala, a schimbat in recurs temeiul de drept, apreciind ca situatia reclamantului se incadreaza in dispozitiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, lege noua, intrata in vigoare ulterior solutionarii apelului.
Copyright © Pro-Legal.ro 2012-2025. Toate drepturile rezervate.
As of February 2020, PRO LEGAL | Iosif & Asociatii SCA, joined IR Global, the world's largest exclusive network of advisory firms, represented in 155+ jurisdictions, covering over 70 unique practice areas. IR Global is a top tier advisory firms network, listed in Band 1 of the prestigious guides...
( 0Prin recursurile in interesul legii promovate in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a aratat ca nu exista un punct de vedere unitar in...
( 0Pe data de 6 martie 2018 a avut loc la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti festivitatea de absolvire a cursului „Bazele dreptului...
( 0