Pretul stabilit de evaluator nu este obligatoriu pentru lichidator sau pentru creditori in cadrul procedurii insolventei

Prin Decizia nr. 836/25 iunie 2008, Curtea de Apel Suceva a retinut ca, in cadrul procedurii insolventei, valoarea stabilita de evaluator nu este obligatorie pentru creditori, ci are un caracter orientativ, putandu-se obtine la valorificare o suma superioara ori inferioara, in conditiile aratate in regulamentul de vanzare, regulament ce a fost aprobat de adunarea creditorilor.

Mai jos este redat, in extras, textul Deciziei nr. 836/2008 a Curtii de Apel Suceva:

Prin incheierea nr. 222/15.04.2008 a Tribunalului Suceava, a fost respinsa contestatia formulata de creditoarea DGFP Suceava, impotriva raportului de expertiza privind evaluarea activelor SC „S” S.A. FALTICENI, retinandu-se in esenta ca in conditiile in care regulamentul de vanzare este aprobat de adunarea generala a creditorilor, conform art. 116 alin. 2 din Legea 85/2006, creditoarea DGFP Suceava nu este prejudiciata de cuprinsul raportului de evaluare, putandu-si exprima opinia asupra acestuia in cadrul sedintei adunarii creditorilor iar valoarea cuprinsa in raport nu este obligatorie pentru creditori avand doar un caracter orientativ.

Impotriva incheierii tribunalului a declarat recurs creditoarea DGFP Suceava, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea a aratat ca, chiar si in situatia retinuta de instanta, ca pretul este orientativ, trebuie avut in vedere faptul ca in momentul valorificarii activelor, pretul de pornire va fi cel stabilit in raportul de evaluare, indiferent de pretul obtinut care poate fi inferior sau superior.

Prin urmare, apreciaza creditoarea, raportul de evaluare efectuat de S.C. „R.C.” S.R.L. a fost intocmit in dauna creditorilor, valorile stabilite netinand cont de pretul pietei, fiind exagerat de mici, comparativ cu valoarea scriptica, initiala, a stocului de produse.

Mai arata recurenta ca, in cauza, exista trei categorii de produse finite ce trebuiau evaluate prin metode specifice, valoarea celor vandabile neputand fi aceeasi cu cea a produselor nevandabile, in conditiile in care procentajul vanzarii din stoc a acestora din urma, in decursul procedurii, a fost unul multumitor.

Prin urmare, conchide recurenta, metodele de evaluare si valorile stabilite de expert sunt incerte, valoarea patrimoniului actual al debitoarei fiind diminuat in mod nejustificat cu efecte directe asupra fondului de recuperare a datoriei de catre creditoare.

Recursul este nefondat.

Astfel, din cuprinsul textelor prevazute la art. 166 si urmatoarele din Legea nr. 85/2006 care cuprind dispozitii referitoare la efectuarea lichidarii, nu rezulta ca pretul de pornire la vanzarea bunurilor ar fi in mod obligatoriu cel stabilit de catre evaluator, ci dimpotriva, lichidatorul avand posibilitatea de a negocia pretul minim propus, iar daca acesta nu se obtine, adunarea generala a creditorilor se va intruni din nou pentru a decide daca, pretul minim initial scade sau urmeaza sa se treaca la vanzarea individuala a bunurilor.

La fel si in cazul vanzarii prin licitatie (prima modalitate prezentata fiind vanzarea princ negociere directa, cu sau fara cumparator identificat), lichidatorul poate stabili, daca apreciza ca este cazul, un pret de pornire superior celui stabilit de evaluator, atata timp cat la art. 117 alin (2) lit. c nu se precizeaza ca pretul de pornire trebuie sa fie acesta din urma.

Prin urmare, in mod legal a retinut judecatorul sindic ca valoarea stabilita de evaluator nu este obligatorie pentru creditori, ci are un caracter orientativ, putandu-se obtine la valorificare o suma superioara ori inferioara, in conditiile aratate in regulamentul de vanzare, regulament ce a fost aprobat de adunarea creditorilor.