Stiri si informatii juridice – Pro-Legal.ro
Pro Legal

Musat & Asociatii realizeaza primul studiu din Romania privind protectia drepturilor de proprietate intelectuala

In Romania, industriile care se bazeaza intensiv pe drepturi de proprietate intelectuala, contribuie cu aproximativ 45% la PIB-ul Romaniei, media la nivelul Uniunii Europene fiind de 38,6%, conform unui studiu publicat spre sfarsitul anului trecut, de catre Biroul European de Brevete si Oficiul pentru Armonizarea Pietei Interne in parteneriat cu Comisia Europeana.

Romania este astfel pe locul 4 in UE ca nivel al dependentei PIB-ului de industriile care se bazeaza pe drepturi de proprietate intelectuala, acestea avand o contributie de peste 55 de miliarde de euro la economia Romaniei, in 2010.

In acest context, Musat & Asociatii publica rezultatele preliminare ale primului studiu statistic realizat in Romania cu privire la protectia drepturilor de proprietate intelectuala prin actiuni in instanta. Studiul „IP Enforcement Horizon: Romania”, elaborat de catre departamentul de Proprietate Intelectuala al Musat & Asociatii, analizeaza gradul de protectie al drepturilor de proprietate intelectuala obtinut prin intermediul instantelor judecatoresti din Romania.

Un astfel de studiu, eminamente cantitativ, este o premiera in Romania, dar si la nivel mondial. Tara noastra este pe locul patru in Uniunea Europeana, in topul tarilor al caror PIB depinde cel mai mult de industriile care se bazeaza intensiv pe drepturi de proprietate intelectuala. In situatia in care 45% din PIB-ul Romaniei depinde de performanta acestor industrii, a devenit necesara evaluarea modului in care aceste drepturi sunt protejate. Ori drepturile de proprietate intelectuala nu pot fi aparate decat pe calea justitiei, ceea ce face necesar studiul demarat de catre echipa Musat & Asociatii”, a declarat Paul Buta, Managing Associate la Musat & Asociatii.

Rezultatele preliminare ale studiului cuprind perioada 1 ianuarie 2008 – 1 noiembrie 2013 si se refera la gradul de incarcare al Curtii de Apel Bucuresti in materia proprietatii intelectuale, evolutia numarului de dosare noi inregistrate, dar si gradul de solutionare a dosarelor. Publicarea rezultatelor preliminare cu referire la activitatea Curtii de Apel Bucuresti vine in contextul restructurarii activitatii instantei de apel cu cea mai mare incarcatura in materia proprietatii intelectuale din tara.

In materia dreptului proprietatii intelectuale, la Curtea de Apel București, s-au inregistrat, in aceasta perioada, in medie, 191 de noi dosare in fiecare an, maximul fiind de 265 inregistrate in 2012. Incarcatura instantei a fost insa mai mare, dosarele aflate in curs de desfasurare din anii anteriori reprezentand un plus de aproximativ 31% la numarul de dosare noi inregistrate anual. Dupa anul 2010, la Curtea de Apel București s-au inregistrat in fiecare an mai mult de 200 de dosare noi in materia proprietatii intelectuale, adica 246 in 2011, 265 in 2012 și 212 (estimativ) in 2013, comparativ cu anii anterior, cand volumul a fost mult mai redus (194 in 2008, 112 in 2009 și 146 in 2010).

In functie de domeniul din materia proprietatii intelectuale, intre dosarele noi, inregistrate la Curtea de Apel București, cele mai numeroase sunt dosarele in domeniul marcilor, urmate de cele privind drepturile de autor și drepturile conexe, nivelul celor doua materii fiind identic in 2009 și 2013.

Urmeaza, la o distanta considerabila, cele privind brevetele de inventie și cele privind desenele și modelele. In ceea ce privește dosarele in materia concurentei neloiale, acestea nu se regasesc in intregime la sectiile civile și de proprietate intelectuala, unele fiind solutionate și de catre sectiile civile care solutioneaza cauzele privind profesioniștii (fostele sectii comerciale).

De asemenea, din analiza privind durata de solutionare a dosarelor in materia proprietatii intelectuale, s-a observat ca instanta de apel a obtinut timpi medii de solutionare a dosarelor mai mici, cu cat gradul de incarcare a crescut. Aceasta tendinta este cel mai bine observata in cazul apelurilor din domeniului brevetelor de inventie, pentru care s-au inregistrat timpi mai mici de solutionare cu pana la 63,23%: de la peste 381 de zile in 2008, la putin peste 140 de zile in 2012. In cazul recursurilor in domeniul desenelor si modelelor, timpul de solutionare a crescut, in medie cu aproximativ 70%, de la un nivel mediu de 80 de zile in 2008, la un nivel maxim de 189 de zile in 2009.

Studiul va fi finalizat in prima jumatate a acestui an si va analiza datele privind dosarele de proprietate intelectuala aflate pe rolul instantelor din toata tara, in ultimii sase ani.

Despre Musat & Asociatii Intellectual Property

Musat & Asociatii Intellectual Property este divizia specializata a casei de avocatura Musat & Asociatii, care ofera consultanta in vederea protejarii drepturilor de proprietate intelectuala sau reprezentare in instanta, in diverse litigii rezultate din incalcarea acestor drepturi, unor companii multinationale din diferite industrii, precum farma, IT&C, energie, FMCG sau media.

Echipa Musat & Asociatii Intellectual Property ofera servicii complete de consultanta juridica, respectiv reprezentarea intereselor clientilor din tara si strainatate in fata autoritatilor publice competente (OSIM, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, Oficiul pentru Armonizare in cadrul Pietei Interne), inregistrarea / protejarea drepturilor de proprietate intelectuala pentru marci, brevete, modele si desene industriale, drepturi de autor si drepturi conexe, negocierea si redactarea contractelor de franciza, de licenta si de cesiune, litigii de proprietate intelectuala rezultate din concurenta neloiala in afaceri, publicitate comparativa si inselatoare, practici neloiale in afaceri, practici de combatere a falsurilor si contrafacerilor.

Despre MUSAT & ASOCIATII

MUSAT & ASOCIATII este una dintre primele case de avocatura infiintate in Romania, dupa 1 ianuarie 1990. Avand 16 parteneri si peste 100 de avocati si consilieri, MUSAT & ASOCIATII ofera servicii de consultanta in toate sectoarele avocaturii de business, incluzand fuziuni & achizitii, privatizari, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenta, drept societar, telecomunicatii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, piete de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

MUSAT & ASOCIATII acorda consiliere juridica celor mai cunoscute si respectate corporatii din Romania, inclusiv o treime din Top 100 si jumatate din Top 500 mari companii, precum si institutiilor publice si financiare locale in tranzactii corporative si financiare sofisticate si in proceduri complexe de rezolvare a disputelor.

Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 clienti, majoritatea din categoria investitorilor straini, din diferite industrii.

Scrie un comentariu

* Nume:
* Email:
Website:
Mesajul tau:
 
Campurile notate cu * sunt obligatorii
 

Piata Avocaturii

PRO LEGAL | Iosif & Asociatii joined IR Global, the world’s largest exclusive network of advisory firms

As of February 2020, PRO LEGAL | Iosif & Asociatii SCA, joined IR Global, the world's largest exclusive network of advisory firms, represented in 155+ jurisdictions, covering over 70 unique practice areas. IR Global is a top tier advisory firms network, listed in Band 1 of the prestigious guides...

( 0 http://pro-legal.ro/pro-legal-iosif-asociatii-joined-ir-global-the-worlds-largest-exclusive-network-of-advisory-firms/ )Citeste articolul

Like pe facebook pentru a ne urmari live pe wall-ul tau