Inaplicabilitatea exceptiei de neexecutare in contractul de munca

In decizia civila nr. 738 R din 06.02.2009 a Curtii de Apel Bucuresti s-a mentionat ca in materia dreptului muncii exista reglementari specifice, privitoare la plata drepturilor salariale si la obligatiile ce revin angajatorului in legatura cu asigurarea conditiilor de realizare a sarcinilor de serviciu, aceste obligatii avandu-si izvorul atat in contractul individual de munca, cat si in lege. Ca atare, societatea nu poate opune intimatului-reclamant exceptia de neexecutare a contractului, aceasta exceptie nefiind aplicabila contractului individual de munca, nici una din parti neputand refuza indeplinirea obligatiilor asumate. Angajatorul are obligatia de a asigura conditiile necesare realizarii de catre fiecare salariat a sarcinilor ce ii revin in cadrul programului zilnic de munca stabilit, cu consecinta acordarii unor salarii integrale nefiind legala o suspendare de facto a contractului individual de munca, din initiativa angajatorului, in afara cazurilor si conditiilor prevazute de Codul Muncii.

Reclamantul a fost angajat in cadrul societatii parate din data de 01.02.2005 in functia de lector, pe perioada nedeterminata, cu o durata a timpului de lucru de 4 ore/zi.

La data introducerii cererii de chemare in judecata, angajatorul datora reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru perioada iulie 2006 – octombrie 2007, desi in conformitate cu prevederile art. 156 codul muncii, salariile se platesc inaintea oricarei obligatii a angajatorului, fiind obligatia principala asumata prin contractul de munca in situatia prestarii muncii de catre salariat.

Referitor la faptul ca parata si-a motivat refuzul de plata a salariului prin aceea ca “incepand cu luna iulie 2006, salariatul nu a mai prestat efectiv nici o activitate dintre cele prevazute in fisa postului, prezentandu-se pur formal la sediul angajatorului, ca “datorita specificului muncii prestate de reclamant, care nu avea un caracter continuu, incepand cu luna iunie 2006, acesta nu a mai fost solicitat la nici un eveniment organizat de angajator, astfel incat, incepand cu perioada aratata nu a mai prestat efectiv nici o munca in temeiul contractului ” individual de munca”, tribunalul a retinut ca forma de salarizare prevazuta in contractul individual de munca al reclamantului este “in regie sau dupa timp”, prin contract stabilindu-se un salariu de baza brut lunar negociat la 2294,88 lei, salariu corespunzator unei norme de munca de 48 ore/zi, respectiv de 20 de ore pe saptamana.

Nu rezulta din cuprinsul contractului individual de munca al salariatului ca s-a negociat un salariu fix, dupa timp, numai daca societatea organizeaza anumite evenimente la care il solicita pe salariat, ca activitatea desfasurata de salariat nu avea un caracter continuu si ca plata salariului este conditionata de solicitarile angajatorului de a participa la anumite evenimente si in orice caz, nu este permis angajatorului in acest sistem sa procedeze la neplata salariului negociat, din motive neimputabile salariatului, cu alte cuvinte sa il plateasca in functie de nevoile unitatii, cata vreme neorganizarea unor evenimente nu s-a produs din vina salariatului si daca in tot acest timp a ramas la dispozitia unitatii.

Parata nu a dovedit nici neprestarea culpabila a muncii de catre angajat in intervalul analizat, iar neindeplinirea unor atributii la o data ulterioara decat cea pentru care se solicita acordarea drepturilor salariale nu justifica neacordarea drepturilor salariale pentru o perioada mult anterioara, ci poate atrage raspunderea disciplinara a angajatului, in masura in care aceasta neindeplinire constituie abatere disciplinara.

Tribunalul nu a luat in considerare nici sustinerile paratei, in sensul ca salariatul a recunoscut, implicit, faptul ca in perioada vizata nu efectuase nici o prestatie in munca, aspect de rezulta din atitudinea generala a reclamantului care nu si-a pretins drepturile salariale pentru o perioada de aproximativ un an si jumatate si a predat voluntar echipamentele pe care i le acordase angajatorul, in vederea desfasurarii activitatii sale specifice, intrucat, pe de o parte, din interpretarea prevederilor art. 165 si ale art. 38 din Codul muncii, atitudinea salariatului de a nu se adresa instantei cu o cerere de chemare in judecata sau de a nu fi pretins anterior cererii de chemare in judecata drepturi salariale, nu poate avea semnificatia unei renuntari din partea salariatului la drepturile ce i se cuvin.

Tribunalul a retinut si ca, potrivit legislatiei muncii – art. 161 alin. 4 , in cazul in care angajatorul intarzie in mod nejustificat plata salariului, acesta poate fi obligat la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs, in termenul legal, parata, criticand sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand ca activitatea prestata de reclamant consta in sustinerea unor cursuri/conferinte la evenimente organizate de societate, colaborarea neavand un caracter continuu, reclamantul fiind solicitat periodic pentru evenimentele organizate de angajator,astfel ca formula juridica aleasa de parti, pentru consfintirea colaborarii, a fost aceea a contractului individual de munca cu timp partial. Datorita specificului muncii prestate de reclamant, incepand cu luna iunie 2006 acesta nu a mai fost solicitat la niciun eveniment organizat de angajator, nedesfasurand efectiv nici o activitate in temeiul contractului individual de munca nr. xxxx/17.02.2005.

Reclamantul nu isi poate invoca propria culpa in nerealizarea unui drept, si anume faptul ca nu a depus efectiv munca Ia care s-a angajat prin contractul individual de munca, caz in care s-ar ajunge ca angajatul sa beneficieze de o imbogatire fara just temei, de o sporire pe nedrept a avantajelor sale banesti, desi nu a prestat efectiv munca la care s-a obligat pentru a primi respectivul salariu, toate acestea circumscriindu-se exceptiei de neexecutare a contractului(exceptio non adimplenti contractus), invocata de catre parata prin intampinarea formulata la fond.

Examinand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate si potrivit dispozitiilor art.3041 C.pr.civ., Curtea constata ca recursul este nefondat, intrucat potrivit art. 154 (1) si art. (2) din Legea nr. 53/2003, salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, pentru munca prestata fiecare salariat avand dreptul la un salariu exprimat in bani, iar potrivit art. 156 din norma mai sus mentionata, salariile se platesc inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorului, nici o retinere din salariu neputand fi operata in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege conform art. 164 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.

Din cuprinsul contractului individual de munca al intimatului-reclamant nu rezulta ca s-a negociat un salariu fix, dupa timp, numai daca societatea organizeaza anumite evenimente la care sa il solicite pe salariat, ca activitatea desfasurata de salariat nu avea un caracter continuu si ca plata salariului era conditionata de solicitarile angajatorului de a participa la anumite evenimente, astfel incat recurenta nu poate fi exonerata de plata salariului negociat.

Altfel spus, cata vreme neorganizarea unor evenimente nu s-a produs din vina salariatului si avand in vedere ca in tot acest timp acesta a ramas la dispozitia unitatii, societatea nu poate opune intimatului-reclamant exceptia de neexecutare a contractului, aceasta exceptie nefiind aplicabila contractului individual de munca, nici una din parti neputand refuza indeplinirea obligatiilor asumate.

Mai mult decat atat, asa cum a retinut si prima instanta, potrivit prevederilor contractului colectiv de munca unic la nivel national, angajatorul are obligatia de a asigura conditiile necesare realizarii de catre fiecare salariat a sarcinilor ce ii revin in cadrul programului zilnic de munca stabilit, cu consecinta acordarii unor salarii integrale (art.43), nefiind legala o suspendare de facto a contractului individual de munca, din initiativa angajatorului, in afara cazurilor si conditiilor prevazute de Codul muncii(art.52). Atitudinea salariatului de a nu se adresa instantei cu o cerere de chemare in judecata sau de a nu fi pretins anterior cererii de chemare in judecata drepturi salariale, nu poate fi asimilata unei renuntari din a salariatului la drepturile ce i se cuvin, asa cum solicita recurenta, nici aceasta critica neputand fi retinuta.