Stiri si informatii juridice – Pro-Legal.ro
Pro Legal

Inadmisibilitatea actiunii in constatarea dreptului de proprietate in cazul pierderii actiunii in realizare din cauza lipsei de diligenta

Inadmisibilitatea actiunii in constatarea dreptului de proprietate in cazul pierderii actiunii in realizare din cauza lipsei de diligenta

Prin decizia civila nr. 1713/2009, Curtea de Apel Bucuresti a statuat faptul ca actiunea in constatarea dreptului de proprietate, intemeiata pe dispozitiile art.111 Cod de procedura civila, are un caracter subsidiar si nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului. 

Lipsa de diligenta a recurentilor, in sensul ca nu au urmat procedura Legii nr.10/2001 prin depunerea notificarii in termenul legal, nu poate conduce la concluzia inexistentei cailor legale de realizare a dreptului, cu consecinta admisibilitatii actiunii in constatare. 

Nu se poate considera ca o astfel de interpretare si aplicare a dispozitiilor art.111 Cod de procedura civila este in contradictie cu prevederile art.6 din C.E.D.O., care reglementeaza dreptul la un proces echitabil, deoarece dreptul de acces la o instanta (de a supune judecatii o pretentie) nu este un drept absolut, putand comporta unele limitari sau conditionari, care intra in marja de apreciere recunoscuta statului in numeroase randuri de instanta de contencios european, in materia drepturilor omului. Avand in vedere ca nu se aduce atingere substantei dreptului de acces la justitie, in conditiile in care reclamantilor recurenti li se recunosteau de catre legiuitor alte cai legale pentru valorificarea dreptului subiectiv pretins, pe care insa nu le-au urmat in mod culpabil, Curtea apreciaza ca solutia pronuntata este in concordanta cu exigentele stabilite de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pe cale jurisprudentiala in materia art.6 din Conventie.

Un alt argument in acest sens consta in faptul ca legiuitorul a reglementat un domeniu de aplicare foarte ingust pentru dispozitiile art.111 Cod de procedura civila, in ideea de a da prioritate transarii definitive a fondului dreptului litigios pe calea actiunii in realizare (inlaturandu-se astfel incertitudinea din raporturile juridice civile) si numai cu caracter subsidiar, a recunoscut si posibilitatea actiunii in constatare in ipoteza bine determinata, in care nu este posibil exercitiul actiunii in realizare.

Concluzionand, nu se poate retine critica de nelegalitate invocata de reclamanti sub aspectul incalcarii prevederilor art.21, art.126 din Constitutie, deoarece accesul liber la justitie nu inseamna in toate cazurile accesul nelimitat, la toate organele de jurisdictie, la toate caile de atac, legiuitorul putand stabili reguli de procedura si cai particulare de exercitare a drepturilor procedurale, fara ca prin aceasta sa aduca atingere principiului stabilit de art.6 din C.E.D.O., atat timp cat procedura interna creeaza efectiv posibilitatea ca partea interesata sa se adreseze instantei de judecata pentru analizarea dreptului pretins cu toate garantiile de independenta si impartialitate. 

Mai jos, pe larg, textul deciziei Curtii de Apel Bucuresti:

Prin sentinta civila nr.9593/17.12.2008, Judecatoria sectorului 5 Bucuresti a admis exceptia inadmisibilitatii si a respins ca atare actiunea formulata de reclamantii I.N.M. si I.A.V. in contradictoriu cu paratii M.B. prin P.G., C.L.M.B. si S.C. C. S.A.

Prin cererea de chemare in judecata, reclamantii I.N.-M. si I.A. – V. au solicitat in contradictoriu cu paratii M.B. reprezentat prin P.G., C.L.M.B. si SC C. SA, sa se constate ca sunt titularii dreptului de proprietate asupra cotei de 3/4 din terenul intravilan situat in B., strada Dr. K. nr. 2, sector 5, in suprafata de 479 m.p. 

Potrivit dispozitiilor art.111 Cod de procedura civila, partea care are interes, poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului. 

Din economia textului legal evocat, instanta de fond a retinut ca acesta consacra caracterul subsidiar al actiunii in constatare, atat timp cat partea are deschisa calea actiunii in realizare. Asa fiind, in cauza dedusa judecatii, fata de aspectele de fapt retinute anterior, prima instanta a constatat ca actiunea in constatarea calitatii de proprietari ai reclamantilor asupra cotei de 3/4 din terenul intravilan situat in B., str. Dr. K. nr. 2, sector 5, in suprafata de 479 m.p, nu poate fi primita, deoarece acestia au posibilitatea de promova o actiune in revendicarea acestui teren, in conformitate cu prevederile legale in materia restituirii proprietatilor (fie pe calea speciala a legii nr.10/2001, in masura in care conditiile si termenele impuse de acest act normativ sunt respectate, fie in conditiile dreptului comun, in situatia in care astfel de cerere poate fi formulata raportat la prevederile legii speciale mentionate).

Imprejurarea ca termenele in care acest teren putea fi revendicat in conditiile legii reparatorii nr.10/2001 ar fi depasite, a apreciat prima instanta, nu poate conduce la solutia ca actiunea in constatare poate fi primita, intrucat lipsa de diligenta a partii nu poate fi suplinita in acest mod. 

Impotriva acestei hotarari au declarat apel reclamantii I.N.-M. si I.A.-V., apelul fiind inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a Civila sub nr. 11586/302/2008, la data de 25.03.2009. 

In motivarea apelului, apelantii-reclamanti au aratat ca instanta de fond, statuand ca actiunea in constatare pe care au formulat-o, este inadmisibila, respingand-o ca atare, a incalcat principiul constitutional in temeiul caruia fiecarui cetatean ii este garantat accesul liber la justitie. 

In abordarea acestui motiv de apel, apelantii au in vedere prevederile art.21 din Constitutia Romaniei, potrivit caruia orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor legitime. Iar ca un corolar al acestui principiu, acelasi text constitutional statueaza ca nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. 

Sub acest aspect, apelantii au mentionat ca instanta isi intemeiaza concluzia ca actiunea reclamantilor este inadmisibila, pornind de la prevederea cuprinsa in art.111 Cod de procedura civila, text potrivit caruia actiunea in constatare nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului. Iar in speta, sustine instanta de fond, reclamantii au posibilitatea de a promova o actiune in revendicare a acestui teren, fie in baza legislatiei reparatorii, fie in conditiile dreptului comun. 

In opinia apelantilor, textul art.111 Cod de procedura civila nu trebuie abordat ca o reglementare ermetica, cata vreme conditia sine qua non a posibilitatii de a introduce o actiune in realizare se refera la perspectiva unor demersuri viitoare. Analiza sintactica a textului nu poate conduce sub nicio forma la concluzia ca vointa legiuitorului ar fi fost aceea de a bloca accesul la actiunea in constatare, ca efect al unor demersuri judiciare anterioare. Oricum, daca legiuitorul ar fi dorit acest lucru, textul ar fi fost formulat intr-o redactare prin care un asemenea fine de neprimire sa fie exprimat clar si neindoielnic. Dar, textul spune ca “cererea nu va putea fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului”. Deci, au specificat apelantii, sintagma “poate cere” nu poate fi interpretata altfel, decat ca o conditie viitoare. Alta ar fi fost aplicabilitatea obstacolului impus de legiuitor daca s-ar fi folosit formularea: “cererea nu poate fi primita daca partea a solicitat anterior realizarea dreptului”. 

Dispozitivul deciziei civile de mai sus, au invederat apelantii, se refera la admiterea actiunii in revendicare a imobilului, fara a se mentiona in mod expres ca sintagma de mai sus cuprinde si cota de 3/4 din terenul pe care sunt edificate apartamentele revendicate. De la aceasta omisiune, au specificat apelantii, au pornit ulterior interpretarile obstructive date titlului lor executoriu de Primarul General care a emis dispozitie de retrocedare a imobilului fara teren. S-a ignorat insa un aspect esential si anume ca art.4 al Decretului nr.92/1950, in baza caruia autoarei reclamantilor i s-a aplicat masura abuziva a nationalizarii, are urmatoarea redactare: “Prin imobile, in sensul prezentului decret, se inteleg atat terenul cu constructiile, cat si instalatiile aferente, cu intre utilajul existent pentru intretinerea imobilului”. Ca urmare, in anexa la decret sunt concretizate numai apartamentele, nu si terenul pe care acestea sunt edificate – nationalizarea terenului avand ca temei interpretarea data prin art. 4 notiunii de imobil. 

Ca urmare, au specificat apelantii, solicitarea reclamantilor, prin actiunea introductiva de instanta, de a se constata existenta dreptului lor de proprietate asupra cotei de 3/4 din terenul in suprafata de 479 m.p., situat in str. Dr. K., nr. 2, este intrutotul admisibila. 

Prin decizia civila nr.833/16.06.2009 Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila a respins apelul ca nefondat, retinand in motivarea hotararii, in esenta, urmatoarele: 

Reclamantii I.N.M. si I.A.V. au solicitat in prezenta cauza sa se constate in baza art.111 Cod de procedura civila ca sunt titularii dreptului de proprietate asupra cotei de 3/4 din terenul in suprafata de 479 mp situat in B., Str. Dr. K. nr.2, sectorul 5. 

Anterior, intr-un alt dosar, reclamantii au solicitat obligarea paratilor C.G.M.B. si SC C. SA sa le restituie in deplina proprietate imobilul situat in B., Str. Dr. K. nr. 2, Sector 5 compus din demisol, parter si etaj 1. 

La data de 17.01.1999, reclamantii si-au completat actiunea introductiva solicitand constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare cumparare nr.40.694/1996 si 40896/1996. 

Prin sentinta civila nr.860/2001 a Tribunalului Bucuresti s-a respins actiunea reclamantilor ca neintemeiata. 

Prin decizia civila nr.104/A/2002 a Curtii de Apel Bucuresti ramasa irevocabila prin respingerea recursului prin decizia nr.599/2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a admis apelul declarat de reclamanti, s-a schimbat in tot sentinta civila nr.860/2001 a Tribunalului Bucuresti, s-a admis actiunea completata, au fost obligati paratii sa le lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in B., Str. Dr. K. nr. 2, Sector 5 compus din demisol, parter si etaj 1 si s-a constatat nulitatea contractelor de vanzare cumparare nr.40694/1996 si 40896/1996. 

Potrivit art.111 Cod de procedura civila “Partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului”. 

In speta, in mod corect a stabilit prima instanta ca actiunea in constatare a reclamantilor este inadmisibila avand in vedere ca reclamantii au posibilitatea formularii unei actiuni in realizarea dreptului. 

Actiunea in realizare pe care o pot formula reclamantii este actiunea in revendicare prin care pot solicita obligarea paratilor sa le lase in deplina proprietate si posesie terenul din litigiu. 

Cu privire la motivul de apel referitor la faptul ca prin admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii li s-ar fi incalcat reclamantilor dreptul de acces la justitie, tribunalul constata ca este neintemeiat. 

Potrivit art.21 din Constitutia Romaniei “Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime”, iar potrivit alin. 2 “Nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept”. 

Potrivit art. 6 paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului “Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil”. 

Dispozitiile legale mentionate mai sus garanteaza dreptul unei persoane de a se adresa instantei de judecata pentru analizarea drepturilor si libertatilor sale. 

In speta, accesul la justitie al reclamantilor nu este incalcat intrucat legiuitorul a prevazut ca, in situatia in care o parte poate cere realizarea dreptului, actiunea in constatare este inadmisibila. 

Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii, solicitand admiterea caii de atac formulata, modificarea deciziei atacate, in sensul admiterii apelului, schimbarii in tot a sentintei apelate in sensul admiterii actiunii in constatare, astfel cum a fost formulata. 

Recurentii au criticat decizia pronuntata in apel pe motive de nelegalitate, aratand in acest sens urmatoarele: 

Tribunalul a solutionat gresit motivul de apel privind respingerea actiunii ca inadmisibila, interpretand si aplicand eronat prevederile art.21 si art.126 alinl2 din Constitutia Romaniei si art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (motiv de casare prevazut de art.304 pct.9 Cod de procedura civila). 

Indiferent care ar fi motivarea la care recurge instanta de apel in suplinirea motivarii primei instante, respingerea unei actiuni in constatare ca inadmisibila este in discordanta cu principiile fundamentale ale dreptului procesual civil si ale dreptului comunitar. 

In esenta, trebuie pornit de la premisa inexistentei unui text procedural care sa reglementeze inadmisibilitatea unei actiuni civile intemeiata pe lege. Sintagma “daca partea poate cere realizarea dreptului” nu este altceva decat o componenta a conditiilor de fond ale pricinii. 

Inainte de a se pronunta asupra temeiniciei sau a netemeiniciei actiunii, instanta investita cu solutionarea ei are obligatia de a o examina si in fond, putand a se respinge ca atare. Trimiterea la prevederile art.126 alin.2 din Constitutie nu rezolva problema in felul in care propune tribunalul, pentru ca textul constitutional de mai sus trebuie corelat cu alta dispozitie a legii fundamentale – art.21 alin.2 care statueaza ca nici o lege nu poate ingradi “exercitarea acestui drept” – adica dreptul cetateanului de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor si intereselor sale legitime. 

Tribunalul a interpretat si aplicat eronat prevederile art.111 Cod de procedura civila, retinand ca reclamantii au in viitor cai procesuale pentru a cere realizarea dreptului (motiv de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod de procedura civila. 

Aceasta statuare conduce la examinarea perspectivei unui asemenea demers prin prisma definitiei clasice a actiunii in revendicare (“actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar”). 

Numai ca in speta, lucrurile nu se contureaza in spiritul definitiei enuntate, pentru ca recurentii sunt proprietarii constructiei formulata din demisol, parter, etaj si mansarda, care este amplasata pe terenul in litigiu. 

Faptul ca le-a fost retrocedata prin dispozitia nr.758/2005 a Primarului general – in baza careia au fost pusi in posesie asupra constructiei, poate conduce la concluzia ca autoritatea le-a recunoscut implicit si un drept de superficie asupra terenului de sub constructie si din jurul acesteia – in limitele necesare pentru accesul la drumul public si normala folosinta a locuintelor respective. 

Asadar, in mod cert, recurentii poseda terenul in cota indiviza de 3/4 alaturi de titularul apartamentului de la etajul 2, care dispune de o cota indiviza de 1/4. 

Pe de alta parte, din anul 1997 – cand reclamantii au declansat procesul pentru retrocedarea imobilului si pana in anul 2006, cand a fost solutionat definitiv si irevocabil, dar si de atunci pana in prezent, nici autoritatile publice locale si nici S.C. C. S.A. nu le-au negat dreptul real asupra terenului si nici nu le-au tulburat in vreun fel utilizarea lui. 

In opinia recurentilor, demersul procesual la care trebuie sa recurga nu este actiunea in revendicare – cata vreme dreptul lor de proprietate nu este negat, ci actiunea in constatare prin care, in contradictoriu cu autoritatile parate “sa se constate” ca sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului din str.Dr.K. nr.2, – in limitele cotei indivize de 3/4 pe care o justifica. 

Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente: 

Prin motivele de recurs formulate, recurentii au criticat pe de o parte faptul ca respingerea actiunii in constatare ca inadmisibila este in discordanta cu principiile procedurii civile si ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului, incalcand dispozitiile art.21, 126 alin.2 din Constitutia Romaniei, ale art.6 din C.E.D.O. si, pe de alta parte, faptul ca prevederile art.111 Cod de procedura civila au fost gresit interpretate si aplicate, considerand ca reclamantii au in viitor cai de realizare a dreptului. 

Ambele motive de recurs formulate de reclamanti se incadreaza, sub aspectul temeiului de drept, in dispozitiile art.304 pct.9 Cod de procedura civila, recurentii, practic, sustinand nelegalitatea solutiei instantelor de fond, de respingere ca inadmisibila a actiunii in constatare a dreptului de proprietate, aceasta fiind pronuntata cu interpretarea si aplicarea gresita a prevederilor art.21 si art.126 alin.2 din Constitutia Romaniei, art.6 din C.E.D.O. si art.111 Cod de procedura civila. 

Dispozitiile ultimului text de lege invocat (art.111 Cod de procedura civila) statueaza ca partea care are un interes poate sa introduca o cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept, legiuitorul specificand in alineatul al doilea o conditie suplimentara de admisibilitate, in sensul ca o astfel de actiune nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului. Sintagma “cererea nu poate fi primita” nu poate conduce la ideea unei analizari pe fond a dreptului pretins in justitie, ci legiuitorul a urmarit sa suprime aceasta cale procedurala a actiunii in constatare in toate acele situatii in care partea are in mod concret, potrivit dispozitiilor legale aplicabile, posibilitatea unei actiuni in realizare. Evident ca, solutionarea nefavorabila a actiunii in realizare sau pierderea acestei cai procedurale din motive imputabile reclamantului, care nu s-a conformat existentelor legale (pentru exercitiul actiunii in realizare in conditii de regularitate procedurala) nu poate justifica admisibilitatea actiunii in constatare. 

Asa cum au retinut instantele de fond, sub aspectul situatiei de fapt, prin decizia civila nr.104/26.02.2002 Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie a admis actiunea in revendicare formulata de reclamantii din prezenta cauza cu privire la imobilul situat in B., str.K. nr.2, sector 2, specificandu-se expres ca imobilul este reprezentat de o constructie compusa din parter, etaj si demisol, fara sa se faca nici o referire la terenul aferent imobilului revendicat.

Comparand petitul actiunii solutionate prin decizia sus mentionata si dispozitivul deciziei, instanta constata ca exista o concordanta deplina, in sensul ca, instanta s-a pronuntat exact asupra ceea ce s-a cerut, cu respectarea deplina a principiului disponibilitatii si a limitelor acestuia. Pe cale de consecinta, culpa pentru faptul ca terenul nu a format obiect al revendicarii apartine in totalitate reclamantilor, care puteau sa-si valorifice dreptul asupra terenului, urmand procedura de acordare a masurilor reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001, avand in vedere ca imobilul in litigiu a fost nationalizat (preluat abuziv). 

Atat revendicarea intemeiata pe dreptul comun – art.480 Cod civil (in masura in care e admisibila, fata de decizia nr.33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie), cat si procedura speciala pusa de prevederile Legii nr.10/2001 la dispozitia persoanelor indreptatite (care reprezinta, de fapt, o modalitate procedurala particulara de revendicare a imobilelor preluate abuziv de catre stat in perioada regimului comunist) constituie modalitati de realizare a dreptului pretins de reclamanti. In mod corect au retinut instantele de fond faptul ca, lipsa de diligenta a recurentilor, in sensul ca nu au urmat procedura Legii nr.10/2001 prin depunerea notificarii in termenul legal, nu poate conduce la concluzia inexistentei cailor legale de realizare a dreptului, cu consecinta admisibilitatii actiunii in constatare. 

Nu se poate primi critica recurentilor in sensul ca instantele de fond au facut o gresita aplicare a prevederilor art.111 Cod de procedura civila, deoarece in mod corect, instanta de fond si instanta de apel au constatat ca recurentii reclamanti au avut la dispozitie cai de realizare a dreptului pretins, asa cum s-a aratat in cele ce preced, astfel ca actiunea in constatare formulata de reclamanti nu poate fi primita. 

Nu se poate considera ca o astfel de interpretare si aplicare a dispozitiilor art.111 Cod de procedura civila este in contradictie cu prevederile art.6 din C.E.D.O., care reglementeaza dreptul la un proces echitabil, deoarece dreptul de acces la o instanta (de a supune judecatii o pretentie) nu este un drept absolut, putand comporta unele limitari sau conditionari, care intra in marja de apreciere recunoscuta statului in numeroase randuri de instanta de contencios european, in materia drepturilor omului. Avand in vedere ca nu se aduce atingere substantei dreptului de acces la justitie, in conditiile in care reclamantilor recurenti li se recunosteau de catre legiuitor alte cai legale pentru valorificarea dreptului subiectiv pretins, pe care insa nu le-au urmat in mod culpabil, Curtea apreciaza ca solutia pronuntata este in concordanta cu exigentele stabilite de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pe cale jurisprudentiala in materia art.6 din Conventie. 

Un alt argument in acest sens consta in faptul ca legiuitorul a reglementat un domeniu de aplicare foarte ingust pentru dispozitiile art.111 Cod de procedura civila, in ideea de a da prioritate transarii definitive a fondului dreptului litigios pe calea actiunii in realizare (inlaturandu-se astfel incertitudinea din raporturile juridice civile) si numai cu caracter subsidiar, a recunoscut si posibilitatea actiunii in constatare in ipoteza bine determinata, in care nu este posibil exercitiul actiunii in realizare

Concluzionand, nu se poate retine critica de nelegalitate invocata de reclamanti sub aspectul incalcarii prevederilor art.21, art.126 din Constitutie, deoarece accesul liber la justitie nu inseamna in toate cazurile accesul nelimitat, la toate organele de jurisdictie, la toate caile de atac, legiuitorul putand stabili reguli de procedura si cai particulare de exercitare a drepturilor procedurale, fara ca prin aceasta sa aduca atingere principiului stabilit de art.6 din C.E.D.O., atat timp cat procedura interna creeaza efectiv posibilitatea ca partea interesata sa se adreseze instantei de judecata pentru analizarea dreptului pretins cu toate garantiile de independenta si impartialitate. 

Apreciind ca s-a facut o justa interpretare si aplicare a dispozitiilor art.111 Cod de procedura civila, instantele de fond in mod judicios retinand caracterul subsidiar al actiunii in constatare fata de actiunea in realizare, care in speta imbraca forma cererii de restituire pe Legea nr.10/2001 sau chiar a revendicarii intemeiata pe dreptul comun, in masura in care o astfel de actiune mai poate fi considerata admisibila fata de decizia nr.33/2008 pronuntata de  Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii, Curtea, vazand si dispozitiile art.312 Cod de procedura civila, va respinge recursul ca nefondat

Scrie un comentariu

* Nume:
* Email:
Website:
Mesajul tau:
 
Campurile notate cu * sunt obligatorii
 

Piata Avocaturii

PeliFilip a oferit consultanta cu privire la fuziunea companiilor ce detin doua centre comerciale din Bucuresti

Casa de avocatura PeliFilip a oferit consultanta juridica grupului Anchor in proiectul de fuziune a companiilor din cadrul acestuia, care detin si opereaza Bucuresti Mall si Plaza Mall. Procesul a fost gandit ca o fuziune prin absorbtie, in care intregul patrimoniu Plaza Mall a fost transferat catre...

( 0 http://pro-legal.ro/pelifilip-a-oferit-consultanta-cu-privire-la-fuziunea-companiilor-ce-detin-doua-centre-comerciale-din-bucuresti/ )Citeste articolul

Like pe facebook pentru a ne urmari live pe wall-ul tau