Intr-o decizie a sa, Curtea de Apel Bucuresti a considerat ca amenintarea legata de consecintele disciplinare sau penale pe care le puteau avea faptele unei salariate, pentru care se intrevedea o cercetare disciplinara, nu constituie o amenintare de natura a vicia consimtamantul acesteia la semnarea demisiei, prin violenta psihica. Curtea a considerat ca sustinerea salariatei privind amenintarea cu un rau privind integritatea sa fizica, trebuie apreciata si prin prisma functiei ocupate in cadrul societatii, caci in raport de criteriul subiectiv al pregatirii si nivelului de cunostinte a salariatei, este putin probabil ca temerea acesteia, privind punerea in practica a presupusei amenintari sa fi fost reala, iar simpla temere reverentioasa, fata de persoanele avand functii de conducere, nu este de natura a vicia consimtamantul.
Curtea a mai precizat si ca, manifestarea de vointa a unui salariat cu privite la incetarea din initiativa sa a contractului individual de munca este irevocabila, retractarea ei fiind posibila numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
Decizia Civila nr. 1067/18.02.2011 a Curtii de Apel Bucuresti:
“Deliberand asupra recursului, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.5781/22.07.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr.48820/3/LM/2009, a fost respinsa, ca neintemeiata, contestatia formulata de contestatoarea B.C.E., in contradictoriu cu intimata S.C. R. S.A., impotriva dispozitiei nr. din 30.10.2009
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, prin dispozitia sus mentionata intimata, in calitate de angajator, a dispus incetarea contractului de munca al contestatoarei incepand cu data de 01.11.2009, ca urmare a demisiei conform art. 79 Codul muncii.
Prin inscrisul datat de contestatoare – 28.10.2009, inregistrat de angajator sub nr. din 28.10.2009, aceasta aduce la cunostinta demisia din cadrul R., fara nicio alta mentiune.
Pe cererea de demisie s-a facut mentiunea de catre reprezentanti angajatorului ca se renunta partial la preaviz, urmand ca incetarea contractului individual de munca sa aiba loc la 01.11.2009.
Prin cererea din 30.10.2009, inregistrata sub nr.25308, contestatoarea a solicitat angajatorului sa aprobe retragerea cererii de demisie depusa la 28.10.2009, motivand ca a dat-o fiind supusa la presiuni psihice si amenintari cu tribunalul si inchisoarea.
Demisia constituie, conform art. 79 alin.1 Codul muncii, actul unilateral de vointa a salariatului, care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz.
Emiterea unei decizii de incetare a raporturilor de munca prin demisie este facultativa pentru angajator, necesitatea anularii intervenind doar in situatia in care s-ar constata ca nu a existat intentia salariatului de a demisiona.
Fata de faptul ca nu exista obligativitatea emiterii deciziei care sa constatate demisia, legea nu prevede nici indeplinirea unor conditii de forma a acestui act, sustinerile contestatoarei in sensul ca actul trebuia sa fie semnat de directorul societatii neputand fi retinute. De altfel, prin decizia nr. 3.11.2008 emisa de Directorul Executiv Resurse Umane, depusa la dosar, s-a facut dovada calitatii de imputernicit al societatii a persoanei care a semnat decizia.
Emiterea deciziei ce constata demisia in perioada in care salariata s-a aflat in concediu medical nu afecteaza valabilitatea acesteia, art. 60 alin.1 litera a Codul muncii fiind aplicabil doar in ipoteza concedierii.
Cat priveste posibilitatea revocarii demisiei in perioada de preaviz, se retine ca legislatia muncii nu contine un text care sa acopere o asemenea ipoteza, doctrina si practica fiind in sensul ca manifestarea de vointa a salariatului cu privire la incetarea, din initiativa sa, a contractului individual de munca este irevocabila; retractarea ei este posibila numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului, care in speta nu a existat.
Pentru a fi valabil consimtamantul trebuie sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant. Violenta consta in amenintarea unei persoane cu un rau care ii produce o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat. Pentru a fi viciu de consimtamant violenta trebuie sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic si sa fie injusta (ilicita, nelegitima).
Contestatoarea arata ca depunerea demisiei la data de 28.10.2009, a avut loc in conditiile in care in acea zi se afla in concediu medical, fiind chemata in mod imperativ la serviciu de catre sefa de compartiment, pentru a da explicatii in legatura cu intocmirea unui act aditional. La presiunea sefelor de compartiment si departament, s-a deplasat la sediul societatii din Calea Victoriei, unde se afla sefa de divizie, cele trei persoane cerandu-i sa-si dea demisia, altfel nu va putea parasi incaperea decat daca se va arunca pe fereastra.
Contestatoarea a afirmat ca s-a prezentat la camera de garda a Spitalului Municipal, in ziua de 28.10.2009, (ca urmare a faptului ca in seara zilei de 27.10.2009 s-a simtit rau), cand i s-a prescris concediul medical, astfel ca s-a intors acasa, de unde a plecat la serviciu doar la insistenta sefei de compartiment. In raspunsul la interogatoriu, la intrebarea 22, contestatoarea neaga ca s-a prezentat la spital la ora 13.30, lasand sa se inteleaga, asa cum rezulta si din cererea de chemare in judecata, ca deplasarea la medic a avut loc in cursul diminetii, fiindu-i rau inca din seara zilei de 27.10.2009.
Din inscrisurile medicale eliberate de Spitalul Municipal, comunicate intimatei la cererea acesteia, a rezultat ca prezentarea la camera de garda a avut loc la data de 28.10.2009, orele 13.31, in urma recomandarii medicului de la spital fiind eliberat certificatul medical din 29.10.2009 , de catre medicul de familie. Concluzia este ca prezentarea la spital a avut loc dupa discutiile de la serviciu si scrierea demisiei, asa incat nu se poate retine ca se afla in starea de tulburare provocata de boala, care a determinat-o sa ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.
Prin raspunsul la interogatoriu, la intrebarile numerotate cu 1 si 2, contestatoarea arata ca nu isi aminteste daca a dat o nota explicativa la data de 27.10.2009 si neaga faptul ca i s-a solicitat sa completeze aceasta nota explicativa la data de 28.11.2009.
La dosar a fost depusa declaratia din 27.10.2009, completata la data de 28.10.2009, data de contestatoare, prin care i se solicita explicatii cu privire la intocmirea unui act aditional la un contract de munca.
Prima instanta a constatat din inscrisurile depuse ca, la 27.10.2009, salariatei i s-au cerut explicatii cu privire la indeplinirea obligatiilor de serviciu, imputandu-i-se ca a pus la dispozitia unui angajat o copie a unui act, desi nu exista originalul, fiind banuita ca a aplicat semnatura salariatului prin copierea de pe un alt act.
Prima instanta a apreciat, in acest context, in care se contura o posibila abatere disciplinara sau chiar infractiune, prin falsificarea unui inscris, eventualele afirmatii ale sefilor contestatoarei in fata carora au fost date explicatiile, ca fapta sa constituie neglijenta in serviciu si risca sa faca puscarie, nu apar ca nelegitime, pentru a fi echivalate cu violenta morala.
Declaratia martorei ascultate in cauza, care a relatat ca prin amenintarea cu puscaria, contestatoarea a fost determinata sa-si dea demisia, fiind aproape sechestrata, este irelevanta, intrucat faptele sunt cunoscute din spusele contestatoarei, si nu direct, martora fiind de altfel subiectiva in calitate de prietena a partii.
Faptul ca salariatele aflate pe pozitii superioare ierarhic contestatoarei, actionand ca reprezentanti ai angajatorului, au facut cunoscut acesteia ca este posibila tragerea la raspundere disciplinara sau penala, nu are natura ilicita, astfel ca nu se poate retine vicierea consimtamantului in decizia de a demisiona. Angajatorul are prerogative disciplinara, exercitiul unui drept neputand constitui violenta, iar in situatia in care o culpa profesionala se inscrie in tiparul unei fapte penale, dreptul persoanei vatamate de apela la organele de cercetare penala sau la instanta deriva de asemenea din lege.
Avand in vedere imprejurarile depunerii demisiei, salariata a ales varianta incetarii raporturilor de munca in acest fel pentru evitarea unei actiuni disciplinare, care, asa cum am aratat, constituie un drept al angajatorului, nefiind cuprinsa in sfera ilicitului.
Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs, in termen si motivat contestatoarea B.C.E.
In motivarea recursului, intemeiat in drept pe dispozitiile art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila, recurenta a aratat ca, instanta de fond a interpretat in mod eronat dispozitiile art.948 pct.2, 953, 956 Cod civil, deoarece a considerat ca amenintarea exercitata de 3 persoane asupra recurentei, in sensul ca nu va putea parasi incaperea in care se afla, fara sa semneze demisia, decat daca va sari pe geam, nu reprezinta violenta psihica.
Din adeverinta eliberata de Spitalul Municipal rezulta ca, dupa discutia cu cele 3 persoane-angajate ale intimatei, s-a dus la camera de garda, in conditiile in care suferise un atac de panica, deci a dovedit ca atitudinea celor 3 persoane i-a creat o stare puternica de temere, in absenta careia nu ar fi semnat demisia.
A mai aratat ca martora K.V. a confirmat starea de frica si de boala in care se afla, precum si faptul ca initial a fost la spital in aceeasi zi dimineata si a sunat-o.
Instanta de fond porneste de la ideea ca “se contura o posibila abatere disciplinara sau chiar infractiune”, retinand ca din acest motiv recurenta si-ar fi dat demisia, ceea ce insemna de fapt incalcarea prezumtiei de nevinovatie. Instanta a retinut ca recurenta a intocmit un act aditional la contractul de munca al unui salariat, respectiv ca a pus la dispozitia acestuia copia respectivului act, desi nu exista originalul, fiind banuita ca ar fi aplicat semnatura salariatului prin copierea de pe un alt act. In mod normal singurul care putea sa-si conteste semnatura era salariatul, care daca era interesat sa intre un posesia actului respectiv putea sa semneze in original.
In realitate, recurenta nu a savarsit faptele de care era acuzata, iar instanta nu era chemata sa analizeze pretinsa abatere de care a fost acuzata, pentru care nu s-au administrat probe, ci sa verifice daca a fost supusa la violente psihice.
Faptul ca a fost amenintata ca nu va iesi din incaperea in care era decat daca semneaza demisia, este o amenintare cu un rau iminent, deoarece se afla la etajul 8, iar sugestia care i s-a facut ca a ales intre a semna demisia si a sari pe geam a fost de natura sa-i produca o stare puternica de teama, in afara careia nu ar fi semnat demisia. Nu se poate face abstractie de faptul ca ii era rau din cauza tensiunii si a inimii, starea de sanatate fiind dovedita cu acte medicale.
A mai aratat ca instanta a incalcat dispozitiile art.61-67 Codul muncii, deoarece a apreciat, contrar acestora, ca demisia a fost data cu indeplinirea prevederilor legale.
Din probele administrate in cauza a rezultat ca:
Demisia recurentei este rezultatul unui viciu de consimtamant, deoarece i-a fost smulsa prin violenta psihica, deci trebuie dispusa anularea ei.
Demisia recurentei nu este un act unilateral de vointa liber exprimata, fiind silita sa-si dau demisia, astfel incat instanta trebuia sa constate ca in realitate prin dispozitia atacata s-a dispus o concediere ilegala, abuziva cu incalcarea dispozitiilor art. 61-67 Codul muncii.
A mai aratat ca s-a simtit foarte rau incepand cu seara zilei de 27.10.2009, iar pe data de 28.10.2009 s-a prezentat la Camera de Garda a Spitalului Municipal, unde a fost consultata de urgenta. S-a constatat ca avea o tensiune foarte ridicata, pe fondul unei cardiopatii ischemice si i s-a propus internarea.
A refuzat internarea si a solicitat sa i se dea tratamentul acasa, deoarece avea in ingrijire pe fratele meu si pe mama acesteia care aveau nevoie de prezenta zilnica a recurentei.
S-a intors acasa de la Spitalului Municipal si dupa circa o ora a fost sunata de sefa de compartiment, S.C., care i-a solicitat imperativ sa se prezinte la locul de munca, avand de rezolvat probleme care nu sufera amanare, desi recurenta a informat-o ca nu se simte bine si ca este in concediu medical.
In legatura cu ora prezentarii la Spitalului Municipal, recurenta a invederat ca, daca s-ar fi prezentat dimineata la serviciu asa cum s-a sustinut in intampinare, sefa acesteia, d-na S. nu avea motiv sa o sune, ori din felul in care au fost puse intrebarile rezulta ca se recunoaste faptul ca a fost sunata sa se prezinte la serviciu.
Martora propusa de recurenta a aratat ca s-a dus dimineata la spital si a sunat-o sa-i spuna ca se simte rau. I-a spus martorei ca se simte rau, deoarece sunt prietene si in caz de urgenta putea apela la ea sa o ajute, deoarece recurenta il are in ingrijire pe fratele si mama acesteia.
A mai aratat recurenta ca parata a depus declaratii notariale, date la data de 19.07.2010, in loc sa aduca angajatele in instanta pentru a fi audiate ca martori, fapt ce se explica prin teama paratei ca s-ar fi putut stabili adevarul in legatura cu cele intamplate.
In plus, in mod evident angajatele s-au dus la notar cu declaratii dinainte pregatite, sens in care solicita inlaturarea probatoriului pe care parata incearca sa-l administreze prin declaratii notariale, deoarece martorii trebuie ascultati in conditiile prevazute de art. 192-198 Cod procedura civila.
Cu toate ca recurenta se simteam foarte rau, s-a prezentat la sediul din Calea Dorobantilor nr. 164, unde sefa de compartiment i-a reprosat ca nu a intocmit la timp un act aditional la contractul individual de munca al unui angajat si i-a cerut in mod imperativ sa-si dea demisia, deoarece fapta sa inseamna neglijenta in serviciu si risca sa fac puscarie.
Vazand ca refuza, S.C., impreuna cu sefa de departament, S.A.M., profitand de starea in care se afla, a fortat-o sa se urce intr-un autoturism si a fost condusa la sediul din Calea Victoriei nr.37, unde se aflau cu probleme de serviciu si directorul Diviziei Servicii de Resurse Umane, A.D., care, probabil le-a solicitat celor doua sa o conduca acolo.
Impreuna, cele trei doamne, i-au spus ca nu va pleca de acolo decat daca va sari pe geam de la etajul 8, unde se afla sau daca isi da demisia.
Scopul prezentei celor trei persoane cu functii de conducere a fost in mod evident exercitarea unor presiuni psihice, iar recurenta nu avea cum sa cheme un martor sa fie de fata, deoarece nu ar fi fost lasat nimeni sa intre. Avand in vedere starea in care se afla, precum si presiunile la care a fost supusa, recurenta a fost constransa sa scrie respectiva demisie, dupa care a sunat-o pe prietena sa, K.M.V., pe care a rugat-o sa o ajute sa ajunga acasa, aceasta conducand-o cu un autoturism.
Martora audiata la cererea recurentei a aratat ca era intr-o stare de rau si de tulburare, astfel incat nu a avut curajul sa plece singura acasa.
Ulterior, dupa ce si-a luat medicamentele, s-a dus din nou la Camera de garda, unde data fiind starea in care se afla, s-a consemnat prezentarea recurentei si s-au intocmit acte. Initial i s-a propus si de dimineata internarea, dar a refuzat, deoarece trebuia sa aiba grija de mama si de fratele sau.
Atunci cand a raspuns la interogatoriu a inteles ca este intrebata cand s-a prezentat initial la spital, iar prima prezentare a fost dimineata, cand a fost indrumata sa se adreseze medicului de familie. Prezenta recurentei a fost inregistrata in registre abia a doua oara, starea fiind mult mai grava si pentru a fi acoperiti medicii, daca i se facea mai rau, deoarece refuzase internarea.
A mai aratat ca actele medicale depuse de parata, nu fac decat sa confirme ca si dupa discutia cu cele 3 angajate care i-au impus sa-si dea demisia, era intr-o stare medicala extrem de proasta, avand tensiune mare, care provoaca stari de vertij, dureri de cap, probleme de concentrare.
In registru s-a consemnat ca la ora 13, 30 s-a prezentat la camera de garda avand “atac de panica”, iar acest aspect dovedeste ca a fost supusa la presiuni psihice din partea angajatelor paratei.
Recurenta sustine ca decizia atacata este de fapt o concediere abuziva, deoarece a fost supusa la presiuni psihice pentru a-i da demisia. Nu existau motive de concediere si, pentru a evita atacarea unei decizii in instanta, a fost fortata sa semneze demisia.
A mai aratat ca instanta de fond a incalcat dispozitiile art.60 al.1, 74, 76, 78 din Codul muncii, deoarece in ciuda probelor administrate in cauza, in mod nelegal nu a calificat decizia prin care se ia act de demisie ca o decizie de desfacere a contractului de munca si nu a analizat daca este emisa cu respectarea dispozitiilor legale aplicabile in astfel de situatii.
Astfel, decizia atacata, desi se numeste de incetare a contractului de munca este o decizie de concediere emisa in perioada in care era in concediu medical, deci cu incalcarea art.60 al.1 lit. a din Codul muncii.
In plus decizia mentionata este emisa cu incalcarea disp.art.74 Codul muncii, deci se aplica, in principal, dispozitiile art.76 Codul Muncii si in subsidiar dispozitiile art.78 Codul muncii.
In literatura juridica se arata ca “doctrina concedierii implicite”din dreptul englez se poate aplica in practica judiciara si consta in “recunoasterea dreptului unui salariat care a demisionat de a dovedi ca demisia nu a fost decat urmarea comportamentului patronului, care a facut imposibila continuarea raportului de munca, deci ca, in realitate a intervenit concedierea, salariatul a fost fortat sa demisioneze, fiind vorba de fapt de o concediere nelegala, abuziva.”
Chiar daca instanta nu va constata ca decizia de incetare a contractului de munca, este de fapt o concediere, ea poate fi atacata in justitie in baza art.283 lit.a din Codul muncii.
In mod nelegal, instanta de fond a retinut ca decizia atacata, prin care se ia act de demisia recurentei este legala, deoarece recurenta a revenit asupra demisiei inainte de emiterea deciziei si inainte de incetarea contractului de munca”, respectiv a revocat demisia la data de 30.10.2009, iar contractul de munca urma sa inceteze de la 1.11.2009.
I.C.C.J.- S.C.A.F. a statuat prin decizia nr. 26.10.2007: “demisia ca act juridic unilateral isi produce efectele de la data ia care cealalta parte ia act de manifestarea de vointa, iar nu din momentul manifestarii de vointa propriu zise, in caz contrar ajungandu-se la o infrangere a principiului revocabilitatii actelor juridice unilaterale”.
In prezentul caz angajatorul a dispus incetarea contractului de munca de la 01.11.2009, iar revocarea demisiei a fost anterioara -30.10.2009.
I.C.C.J. a statuat ca prin admisibilitatea revenirii la demisie se respecta si prevederile art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, intrucat asa cum s-a decis in practica Curtii, termenul de bun” cuprinde si alte drepturi si interese care constituie active si pot fi considerate drepturi de proprietate”.
Prin intampinarea intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizand intregul material probator administrat in cauza, prin prisma criticilor formulate si tinand seama de dispozitiile art.3041 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Sunt nefondate criticile recurentei, referitoare la gresita interpretare si aplicare a dispozitiilor art. art.948 pct.2, 953, 956 Cod civil, art.61-67 din Codul muncii, in conditiile in care sustinerile recurentei-contestatoare din cadrul contestatiei si la interogatoriul administrat de instanta la cererea partii adverse sunt contrazise de inscrisurile depuse la dosar, ceea ce este de natura a naste un puternic dubiu cu privire la sinceritatea acestei.
Evident, intr-un litigiu de munca, dovedirea vicierii consimtamantului angajatului in ceea ce priveste actul demisiei ridica dificultati de probatiune, si tocmai de aceea coroborarea probatoriului si a celor mai mici indicii este necesara.
Astfel, contestatoarea a afirmat ca s-a prezentat la camera de garda a Spitalului Municipal, in ziua de 28.10.2009, (ca urmare a faptului ca in seara zilei de 27.10.2009 s-a simtit rau), cand i s-a prescris concediul medical, astfel ca s-a intors acasa, de unde a plecat la serviciu doar la insistenta sefei de compartiment, situatie de fapt confirmata si de martora K.V.M., iar in raspunsul la interogatoriu, la intrebarea 22, neaga ca s-a prezentat la spital la ora 13.30, lasand sa se inteleaga, asa cum rezulta si din cererea de chemare in judecata, ca deplasarea la medic a avut loc in cursul diminetii, fiindu-i rau inca din seara zilei de 27.10.2009.
Aceeasi pozitie o are contestatoarea si in interogatoriul pe care il propune spre a fi luat intimatei, intrebarile 1 si 2, astfel incat precizarile si explicatiile date prin cererea de recurs, sub acest aspect, nu vor fi retinute.
Insa, din inscrisurile medicale eliberate de Spitalului Municipal, depuse de intimata la dosarul de fond, a rezultat ca prezentarea la camera de garda a avut loc la data de 28.10.2009, orele 13.31, in urma recomandarii medicului de la spital fiind eliberat certificatul medical din 29.10.2009, de catre medicul de familie.
Prin urmare, este justificata concluzia instantei de fond ca prezentarea la spital a avut loc dupa discutiile de la serviciu si scrierea demisiei, contrar sustinerilor de mai sus.
De asemenea, raspunzand la interogatoriul propus de intimata, contestatoarea arata ca nu isi aminteste daca a dat o nota explicativa la data de 27.10.2009 si neaga faptul ca i s-a solicitat sa completeze aceasta nota explicativa la data de 28.11.2009, in conditiile in care la dosar este depusa declaratia contestatoarei din 27.10.2009, completata la data de 28.10.2009, prin care i se solicita explicatii cu privire la intocmirea unui act aditional la un contract de munca.
Se observa ca aceasta nota explicativa este data in preziua semnarii demisiei, cand recurenta a luat cunostinta de fapta cercetata, astfel incat nu se poate retine nici faptul ca actul demisiei i-ar fi fost impus profitand si de tulburarea, emotia produsa salariatei de aflarea faptei in legatura cu care i s-au cerut explicatii.
Amenintarea invocata de recurenta, legata de consecintele disciplinare sau penale pe care le puteau avea faptele recurentei-contestatoare, pentru care se intrevedea o cercetare disciplinara, nu constituie o amenintare nelegitima, de natura a vicia consimtamantul acesteia la semnarea demisiei prin violenta psihica, instanta de fond marginindu-se sa constate aceasta, fara a cerceta faptele in sine.
Cat priveste prezentarea recurentei la ora 13, 30 la camera de garda avand “atac de panica”, acest aspect nu este de natura a conduce la prezumtia ca recurenta-contestatoare a fost supusa la presiuni psihice din partea angajatelor paratei, fiind aproape sechestrata si amenintata de acestea cu un rau privind integritatea sa fizica, asa cum sustine recurenta, o atare prezumtie simpla fiind necesar oricum a se corobora si cu alte probe, care in cauza nu exista.
In acest sens, trebuie avut in vedere si faptul ca functia ocupata de recurenta in cadrul societatii era aceea de specialist resurse umane, astfel incat, dupa acest criteriu subiectiv al pregatirii si nivelului de cunostinte al recurentei, este putin probabil ca temerea acesteia, privind punerea in practica a presupusei amenintari, sa fi fost reala, iar simpla temere reverentioasa, fata cele trei persoane avand functii de conducere, nu este de natura a vicia consimtamantul.
De asemenea, se retine ca declaratiile extrajudiciare apartinand celor trei angajate ale societatii, nu au fost avute in vedere de prima instanta la pronuntarea sentintei atacate, nefiind date in conditiile art.192-198 Cod procedura civila, astfel ca si aceasta critica este nefondata.
In aceste conditii, nu existau temeiuri pentru a califica decizia contestata, prin care se ia act de demisie, ca fiind o decizie de concediere abuziva, supusa dispozitiilor legale aplicabile in aceasta materie, sentinta primei instante fiind legala si temeinica si sub acest aspect.
Curtea nu poate primi nici motivul de recurs prin care se invoca faptul ca recurenta a revenit asupra demisiei inainte de emiterea deciziei si inainte de incetarea contractului de munca”, intrucat, asa cum corect a apreciat si prima instanta, manifestarea de vointa a salariatului cu privire la incetarea din initiativa sa a contractului individual de munca este irevocabila, retractarea ei fiind posibila numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
Demisia nu trebuie aprobata de angajator, caruia doar trebuie sa i se aduca la cunostinta, si, mai mult decat atat, nu este necesar ca angajatorul sa emita o decizie privind incetarea contractului. Or, in speta, asa cum rezulta din mentiunile inscrise pe cererea recurentei (fila 44 dosar fond), angajatorul a luat act de manifestarea de vointa a salariatei in sensul incetarii raportului de munca prin demisie la data de 28.10.2009, cand s-a si decis cu privire l numarul de zile de preaviz, actul fiind inregistrat in evidentele societatii cu aceeasi data, astfel incat retractarea ulterioara a demisiei, in lipsa acordului intimatei, nu mai era posibila.
Pentru considerentele mai sus expuse, vazand si dispozitiile art. 312 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.”
Copyright © Pro-Legal.ro 2012-2025. Toate drepturile rezervate.
As of February 2020, PRO LEGAL | Iosif & Asociatii SCA, joined IR Global, the world's largest exclusive network of advisory firms, represented in 155+ jurisdictions, covering over 70 unique practice areas. IR Global is a top tier advisory firms network, listed in Band 1 of the prestigious guides...
( 0Prin recursurile in interesul legii promovate in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a aratat ca nu exista un punct de vedere unitar in...
( 0Pe data de 6 martie 2018 a avut loc la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti festivitatea de absolvire a cursului „Bazele dreptului...
( 0