La momentul deschiderii procedurii insolventei, societatea intrata in insolventa este, de regula, parte la diverse contracte in derulare (ex. contracte de livrare marfuri, de prestari servicii, antecontracte de vanzare – cumparare etc.).
De asemenea, de cele mai multe ori, partenerii contractuali sunt pusi in fata faptului implinit si afla de starea de insolventa a debitorului abia dupa ce s-a deschis procedura de insolventa.
In aceste conditii, partenerii contractuali au, de obicei, o perioada de bulversare, in care isi pun diverse intrebari cu privire la situatia contractelor aflate in derulare cu debitorul insolvent: suntem obligati sa continuam sa livram marfa catre debitor, conform contractelor in derulare? ce garantii avem ca debitorul ne va achita pretul pentru marfa? putem inceta contractele in derulare? daca da, in ce mod? etc.
Pentru a limita riscurile, raspunsurile la aceste intrebari trebuie aflate cat mai rapid astfel incat sa se poata lua toate masurile necesare in termenele limita aplicabile in cadrul procedurii insolventei. Vezi mai jos ce prevede legea cu privire la situatia contractelor in derulare si ce masuri pot fi luate cu privire la aceste contracte.
Cu privire la contractele in derulare, legea insolventei (art. 86, alin. 1) prevede, ca regula generala, faptul ca acestea „se considera mentinute la data deschiderii procedurii”.
Totodata, legea prevede faptul ca „orice clauze contractuale de desfiintare a contractelor in derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule”.
Prin urmare, in cazul in care aveti contracte in derulare cu o societate intrata in insolventa, aceste contracte nu inceteaza, in mod automat, ca urmare a deschiderii procedurii insolventei ci, conform legii, acestea vor continua sa-si produca efectele.
Avand in vedere ca deschiderea procedurii nu implica si incetarea contractelor in derulare, partile contractuale vor fi tinute sa-si indeplineasca obligatiile contractuale, in conditiile agreate prin contractul respectiv.
Trebuie avut in vedere, insa, faptul ca debitorul aflat in insolventa nu poate fi obligat sa-si indeplineasca obligatiile contractuale de plata, nascute anterior deschiderii procedurii, ci doar obligatiile aferente unor prestatii viitoare. Aceasta deoarece, pentru plata creantelor anterioare deschiderii procedurii insolventei, legea prevede o procedura speciala care trebuie urmata, si anume, inscrierea in Tabelul de creante si incasarea eventualelor plati doar la termenele si in conditiile stabilite in cadrul procedurii.
In ceea ce priveste prestatiile viitoare, debitorul insolvent va avea obligatia de a achita sumele datorate, conform contractului. Sumele respective vor fi considerate creante curente si se vor achita cu prioritate din sumele existente in patrimoniul debitoarei.
Atentie: Desi, asa cum a fost mentionat mai sus, datoriile curente se achita, de regula, cu prioritate, exista insa si situatii in care in patrimoniul societatii debitoare nu exista disponibil banesc suficient nici macar pentru achitarea acestor datorii. In acest caz, creditorul acestor datorii curente va avea dreptul, la cerere, sa-si inscrie creanta la masa credala, cu ocazia deschiderii procedurii falimentului.
Sfat practic: Avand in vedere ca, in cazul intrarii in faliment, recuperea creantelor poate fi incerta, pentru evitarea acumularii unor astfel de creante incerte, se pot agrea cu debitorul mai multe masuri de protectie in ceea ce priveste contractele in derulare. Astfel, spre exemplu, se poate agrea cu debitorul modificarea conditiilor de plata din contractele in derulare, astfel incat plata sa fie efectuata la data livrarii; de asemenea, se pot agrea diverse garantii contractuale (ex. ipoteci), astfel incat sa fie crescute sansele de recuperare a acestor creante, in cazul intrarii in faliment.
Asa cum a fost mentionat mai sus, contractele in derulare nu inceteaza in mod automat ca urmare a deschiderii procedurii insolventei. Cu toate acestea, exista mai multe posibilitati prin care aceste contracte sa fie incetate, la cererea uneia dintre parti.
Astfel, in primul rand, contractele in derulare pot fi incetate, de regula, prin oricare dintre modalitatile obisnuite prevazute de Codul Civil, care nu au legatura cu insolventa debitorului (ex.: prin acordul ambelor parti, prin reziliere, in cazul in care una dintre parti nu isi indeplineste obligatiile contractuale etc.).
Atentie: De la aceasta regula exista insa si anumite exceptii in care contractele in derulare nu pot fi incetate prin astfel de modalitati obisnuite. Astfel, spre exemplu, legea insolventei prevede faptul ca furnizorii de servicii (ex.: electricitate, gaze naturale, apa etc.) nu au dreptul sa intrerupa furnizarea serviciilor in cazul in care societatea intrata in insolventa are calitatea de consumator captiv. De asemenea, niciun fel de contract in derulare nu poate fi reziliat pe motiv ca societatea in insolventa nu a achitat datoriile contractuale nascute anterior deschiderii procedurii insolventei; aceasta deoarece, conform legii, datoriile respective pot fi solicitate si platite doar in cadrul procedurii insolventei, pe baza planului de reorganizare sau, dupa caz, conform ordinii de plata stabilite de lege la lichidarea activelor societatii debitoare.
In plus fata de posibilitatile obisnuite de incetare a contractului prevazute de Codul Civil, legea insolventei prevede o alta posibilitate de incetare, specifica procedurii insolventei.
Astfel, conform art. 86(1) din legea insolventei, administratorul judiciar/lichidatorul poate sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atat timp cat aceste contracte nu vor fi fost executate in totalitate ori substantial de catre toate partile implicate. Singurul aspect pe care va trebui sa-l justifice administratorul judiciar/lichidatorul pentru a efectua o astfel de denuntare este faptul ca, in urma denuntarii, se va maximiza valoarea averii debitorului.
Sfat practic: Denuntarea unui contract in derulare poate fi „provocata” si de catre cealalta parte contractuala. Astfel, daca aveti un contract in derulare pe care ati dori sa-l denuntati dupa deschiderea procedurii insolventei, puteti sa adresati o cerere in acest sens catre administratorul judiciar/lichidator. Conform legii, administratorul judiciar/lichidatorul va trebui sa raspunda la aceasta solicitare in termen de 30 de zile. In cazul in care administratorul nu trimite niciun raspuns fata de aceasta solicitare, contractul se considera denuntat la data expirarii unui termen de 30 de zile de la care administratorul judiciar a primit solicitarea de denuntare a contractului.
Citeste si …
Copyright © Pro-Legal.ro 2012-2025. Toate drepturile rezervate.
Raportat la prevederile art. 86(1) din Legea insolventei Administratorul Judiciar/Lichidatorul denunta contractul iar conform contractului in caz de denuntare unilaterala partea va fi obligata la plata unor despagubiri in cuantum de x lei sau va fi obligata la repararea prejudiciului produs prin incetarea contractului inainte de termen. Fiind o masura dispusa de Administratorul Judiciar/Lichidator si avand ca si cauza intrarea in procedura, poate fi solicitata de catre cealalta parte contractanta plata despagubirilor ?
Multumesc.
As of February 2020, PRO LEGAL | Iosif & Asociatii SCA, joined IR Global, the world's largest exclusive network of advisory firms, represented in 155+ jurisdictions, covering over 70 unique practice areas. IR Global is a top tier advisory firms network, listed in Band 1 of the prestigious guides...
( 0Prin recursurile in interesul legii promovate in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a aratat ca nu exista un punct de vedere unitar in...
( 0Pe data de 6 martie 2018 a avut loc la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti festivitatea de absolvire a cursului „Bazele dreptului...
( 0