Stiri si informatii juridice – Pro-Legal.ro
Pro Legal

Contract de vanzare cumparare privind bunuri valorificate de catre lichidator in procedura falimentului. Lipsa raspunderii lichidatorului

Prin decizia nr.34 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Iasi a aratat ca, in conditiile in care prin incheierea pronuntata de judecatorul sindic, s-a dispus ca lichidatorul sa efectueze actele şi operatiunile de lichidare potrivit celor stabilite in raportul adunarii creditorilor, iar acesta a efectuat actele si operatiunile incuviintate, fara sa fie contestate de persoanele interesate, nu se poate sustine cu temei existenta unei fapte ilicite in sarcina acestuia, si, ca atare, activitatea lichidatorului s-a desfaşurat in limitele legii, lipsindu-i astfel caracterul ilicit.

Imprejurarea ca ulterior vanzarii unor bunuri in procedura falimentului, a fost pronuntata o hotarare prin care a fost anulat contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect acele bunuri, nu poate constitui o fapta ilicita a lichidatorului, intrucat aprecierea asupra caracterului licit sau ilicit al conduitei, se face in functie de elementele concrete existente la data savarşirii acesteia, iar nu in raport de imprejurari ulterioare.

Prin actiunea inregistrata la data de 20.11.2008 pe rolul  Judecatoriei Baia Mare (declinata la data de 14.01.2009 la Tribunalul Maramures) reclamanta S.C. B.  S.R.L. a solicitat, in contradictoriu cu paratii I.L.G., P.G. IPURL si in conditii de opozabilitate cu S.C. O.V.I.G. – Sucursala Baia Mare in calitate de asigurator de raspundere profesionala, obligarea paratilor I.L.G. si P.G. IPURL, in solidar cu paratul S.C. O.V.I.G. – Sucursala Baia Mare, la restituirea  sumei de 489.342,5 lei reprezentand contravaloarea bunurilor insusite abuziv de catre primii parati, plus dobanda legala aferenta acestei sume incepand  cu data platii efective.

S-a aratat, in motivarea actiunii, ca paratii I.L.G. si P.G. IPURL, in calitate de lichidatori  judiciari ai S.C. T.R.W. S.R.L., au instrainat, in mod abuziv, bunurile reclamantei S.C. B. S.R.L., sustinand cu rea-credinta ca bunurile ar apartine falitei S.C. T.R.W. S.R.L., desi au fost in mod repetat atentionati ca nu pot dispune de bunurile reclamantei in valoare de 489.342,5  lei.

In drept,  reclamanta a invocat dispozitiile art. 998 C.civ. raportat la art. 19 alin. (8) din Legea nr. 85/2006 si  art. 41 alin. (1) din OUG nr. 85/2006.

Prin sentinta civila nr. 3876 din 13.06.2012  Tribunalul Maramures, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a respins actiunea formulata  de reclamanta.

Tribunalul a retinut ca, potrivit  inscrisurilor depuse la dosar de catre paratii I.L.G. si P.G.  SRL, a rezultat ca valorificarea bunurilor debitoarei S.C. T.R.W. S.R.L. s-a facut in cadrul procedurii de insolventa ce a facut obiectul  dosarului nr. xxx/100/2004, sub supravegherea judecatorului sindic, cu respectarea procedurii (inclusiv a cerintelor de publicitate) prevazute de Legea nr. 85/2006.

S-a retinut ca fiind semnificativ faptul ca atat S.C. B. S.R.L., cat si S.C. T.R.W. S.R.L. aveau acelasi administrator  statutar in persoana numitului T.P. si ca S.C. B. S.R.L. a participat in calitate de creditor la procedura de faliment a debitoarei S.C. T.R.W. S.R.L.

In aceste conditii, reprezentantul reclamantei S.C. B. S.R.L. a avut cunostinta, fiind notificat la fiecare etapa, cu privire la procedura de valorificare a bunurilor.

De asemenea, intre reclamanta S.C. B. S.R.L. si S.C. T.R.W. S.R.L. s-a purtat procesul in constatarea dreptului de proprietate asupra bunurilor in discutie – dosar nr. xx25/2005, sentinta pronuntata in acest dosar fiind supusa unor cereri de indreptare eroare materiala ori de lamurire a intelesului dispozitivului incheierii de indreptare eroare materiala.

Fata de acest context, tribunalul a constatat ca nu se poate invoca o fapta ilicita a lichidatorului judiciar I.L.G., apoi P.G. IPURL, ori reaua credinta a acestora, cu atat mai mult cu cat procedura de valorificare a bunurilor, ca etapa a falimentului, s-a desfasurat sub supravegherea judecatorului sindic, masurile fiind incuviintate de acesta, fara ca reclamanta – creditoare S.C. B. S.R.L., reprezentantul comun al S.C. B. S.R.L. si S.C. T.R.W. S.R.L.- administratorul statutar T.P. ori alta parte interesata sa conteste, potrivit procedurii falimentului, aceste masuri.

Or, cat  timp masurile lichidatorului judiciar nu au fost contestate in cadrul procedurii insolventei, desi reclamanta prin reprezentantul sau a avut cunostinta de aceste masuri si de consecintele lor, in raport cu patrimoniul reclamantei, invocarea raspunderii delictuale a lichidatorului judiciar este lipsita de temei.

S-a retinut totodata, ca nici prin hotararea pronuntata in dosarul nr. xx25/2005 al Judecatoriei Baia Mare, nici prin expertiza contabila judiciara efectuata in prezenta cauza, nu s-a stabilit un prejudiciu cert in dauna reclamantei S.C. B. S.R.L. Dar, chiar si admitand existenta vreunui prejudiciu, desi din expertiza contabila a rezultat ca reclamanta ar fi incasat contravaloarea  bunurilor la momentul instrainarii  catre S.C. T.R.W. S.R.L., reclamanta trebuia sa-si valorifice vocatia de creditor, in cadrul procedurii de faliment, procedura care i-ar fi permis inclusiv anularea unor acte frauduloase.

S-a concluzionat ca, in lipsa unor asemenea demersuri legale, in cadrul  procedurii de faliment, nu sunt intrunite cerintele raspunderii delictuale pe seama lichidatorilor judiciari, astfel ca actiunea in raport cu paratii I.L.G. si P.G. IPURL apare ca neintemeiata, iar  in mod subsecvent, neexistand o raspundere de natura delictuala a lichidatorilor judiciari, nu poate fi  atrasa vreo forma de raspundere, cu atat mai putin delictuala, a asiguratorului S.C. O.V.I.G. – Sucursala Baia Mare, ca asigurator de raspundere profesionala.

Impotriva sentintei a formulat apel reclamanta S.C. B. S.R.L.,criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul nemotivarii sentintei intrucat instanta nu a raspuns la niciunul din argumentele invocate prin actiune, motivele retinute sunt straine de  natura pricinii si nici nu a sesizat temeiul de drept invocat prin actiune, respectiv 998 C.civ. raportat la art. 19 alin. (8) din Legea nr. 85/2006, art. 41 alin. (1) din OUG nr. 86/2006, retinand gresit ca ar fi incidente dispozitiile  art. 22 alin. (3) si (4) din Legea nr. 85/2006, prin raportare la art. 19 alin.(8) din Legea nr. 85/2006.  S-a sustinut ca a fost  retinuta  o alta situatie de fapt, intrucat judecatorul sindic nu a incuviintat vanzarea bunurilor reclamantei si ca atare, aceasta nu avea ce sa conteste.

Prin decizia civila nr.49 din 17.04.2013, Curtea de Apel Iasi (investita urmare a admiterii cererii de stramutare formulata de S.C. B. S.R.L.) a respins apelul ca nefondat.

Instanta de apel a retinut ca, potrivit actiunii introductive de instanta, reclamanta a solicitat obligarea paratilor  I.L.G. si P.G.  IPURL Baia Mare, in solidar cu asiguratorul de raspundere profesionala  S.C. O.V.I.G. – Sucursala Baia Mare, la restituirea sumei de 489.342,5 lei reprezentand contravaloarea bunurilor sale insusite abuziv de catre primii doi parati, in temeiul art. 998 C.civ. raportat la art. 19 alin. (8) din Legea nr. 85/2006 si art. 41 alin. (1) si (2) din OUG nr. 86/2006.

S-a constatat ca, pentru a putea fi antrenata raspunderea civila delictuala, este necesar, conform art. 998 – 999 C.civ., sa fie dovedita indeplinirea concomitenta a urmatoarelor conditii: o fapta cauzatoare de prejudiciu si persoana care a cauzat  aceasta fapta, prejudiciul cert, raportul de cauzalitate intre fapta daunatoare si prejudiciu.

Instanta a retinut totodata,  in considerarea faptului ca primii doi parati  chemati in judecata au calitate de lichidatori judiciari, ca dispozitiile legale enuntate trebuie raportate si la prevederile art. 19 alin. (8) din Legea nr. 85/2008 si art. 42 alin. (1) din OUG nr. 86/2006, ce prevad conditiile in care practicienii in insolventa raspund pentru activitatea desfasurata, disciplinar, administrativ, civil sau penal, avand obligativitatea de a face dovada asigurarii lor pentru raspundere profesionala.

Cu referire la mijloacele de proba administrate in cauza, s-a retinut ca parata I.L.G. a avut calitatea de lichidator judiciar pentru S.C. T.R.W. S.R.L. si ca prin incheierea din 16.10.2006, pronuntata de judecatorul sindic in dosarul nr. xx20/2004 al Tribunalului Maramures, a fost imputernicita sa efectueze actele si operatiunile de lichidare a societatii debitoare, in conditiile stabilite  in raportul aprobat de adunarea creditorilor societatii din 8.09.2006, raport ce nu a fost contestat de societatea debitoare al carei administrator statutar este T.P.

S-a constatat  ca aceeasi persoana, T.P., are calitate de administrator statutar si pentru S.C. B. S.R.L., societate care a participat in calitate de creditor in procedura falimentului pentru S.C. T.R.W. S.R.L.

Fata de aceste elemente de fapt, s-a conchis ca este greu de presupus ca reclamanta nu ar fi  avut cunostinta de etapele desfasurate in procedura insolventei pentru societatea falita SC T.R.W. SRL. Aceasta, cu atat mai mult, cu cat intre cele doua societati s-au purtat  mai multe procese cu  privire la constatarea dreptului de proprietate asupra bunurilor in litigiu.

Prin urmare, in mod corect prima instanta a statuat ca nu se poate  invoca o fapta ilicita savarsita de parata I.L.G., in calitatea sa de lichidator  judiciar initial pentru S.C. T.R.W. S.R.L. si apoi de catre celalalt parat, P.G. IPURL, numit lichidator judiciar al aceleiasi societati falite, atat timp cat ambii parati, ca lichidatori judiciari, au indeplinit etapele procedurii insolventei astfel cum au fost incuviintate si confirmate de catre judecatorul sindic, acte care nu au fost contestate nici de debitor, nici de creditor si nici de administratorul comun al celor doua societati.

S-a constatat totodata, potrivit raportului de expertiza judiciara intocmit  in cauza, ca in evidenta celor doua societati S.C. T.R.W. S.R.L. si S.C. B. S.R.L. s-a inregistrat cumpararea si respectiv,  vanzarea bunurilor in valoare de 489.342,5 lei si s-a operat in contabilitatea celor doua societati aceste operatiuni; ca nu s-au identificat restituiri de sume de catre societatea reclamanta catre S.C. T.R.W. S.R.L., ca urmare a constatarii nulitatii absolute a contractului de vanzare – cumparare din 1.10.1999 a utilajelor  in discutie si ca societatea reclamanta a ramas cu suma de 489342,5 lei pe care a incasat-o integral de la S.C. T.R.W. S.R.L.

Fata de concluziile expertizei, societatea reclamanta nu a formulat obiectiuni, solicitand totodata respingerea unor eventuale obiectiuni formulate de parati.

De aceea, au fost apreciate nefondate si criticile formulate de apelanta referitoare la faptul ca expertiza ar fi avut in vedere doar obiectivele propuse de parati si care nu ar avea nicio legatura cu pretentiile deduse judecatii.

Instanta de apel a  mai retinut si  ca reclamanta, in calitatea sa de creditor in procedura falimentului fata de societatea debitoare S.C. T.R.W. S.R.L., putea interveni si valorifica drepturile pretinse atat prin anularea actelor frauduloase incheiate in dauna sa cat si prin contestarea masurilor luate de lichidatorii judiciari in cadrul procedurii, demersuri legale pe care insa  nu le-a intreprins.

In consecinta, s-a constatat ca prima instanta a fondului a statuat in mod corect ca in cauza nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale fata de paratii lichidatori si ca atare, nici fata de asiguratorul de raspundere profesionala nu poate  fi atrasa vreo forma de raspundere.

Decizia a fost atacata cu recurs de catre reclamant, care a formulat critici sub urmatoarele aspecte identificate (urmare a incadrarii realizate de instanta, conform art. 306 alin. 3 C.pr.civ.) ca fiind critici de nelegalitate:

Motivarea deciziei este contradictorie (art. 304 pct. 7 C.pr.civ.) in sensul ca, deşi in aparenta, cauza este solutionata pe fond, examinandu-se indeplinirea conditiilor raspunderii delictuale, in realitate, lipsa faptei ilicite este justificata prin neatacarea raportului lichidatorului din data de 8.09.2006 şi prin confirmarea operatiunilor de lichidare de catre judecatorul sindic prin incheierea din 16.10.2006.

Or, neatacarea masurilor luate de lichidator reprezinta un veritabil fine de neprimire, lipsa faptei ilicite fiind justificata nu printr-o examinare a conduitei lichidatorului, autor al faptului ilicit, ci prin examinarea conduitei recurentei pagubite S.C. B. S.R.L.

Nemotivarea deciziei din apel subsumata aceluiaşi motiv prevazut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. decurge şi din aceea ca, deşi retine ca nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, instanta nu o analizeaza decat pe aceea referitoare la fapta ilicita, omitand din analiza aspectele referitoare la existenta prejudiciului şi a raportului de cauzalitate.

Instanta de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecatii, schimband natura ori intelesul lamurit şi vadit neindoielnic al acestuia ( art. 304 pct. 8 C.pr.civ.).

Aceasta, intrucat s-a retinut ca prin incheierea din 16.10.2006, judecatorul sindic a incuviintat vanzarea bunurilor debitoarei S.C. T.R.W., or, din nicio incheiere a judecatorului sindic nu rezulta ca ar fi fost incuviintata vanzarea bunurilor unui tert (S.C. B. S.R.L.) ci exclusiv bunurile societatii debitoare mentionate anterior.

S-a retinut, de asemenea, greşit ca S.C. B. S.R.L. avea, la momentul vanzarii bunurilor (august 2006) calitatea de creditor indreptatit sa participe la procedura insolventei, putand astfel contesta raportul lichidatorului şi incheierea judecatorului sindic. In realitate, abia la 9.11.2009, S.C. B. S.R.L. a devenit creditor participant la procedura insolventei, intrucat prin sentinta civila nr. 3890 din 9.11.2009 s-a admis contestatia acestei societati şi s-a dispus inscrierea definitiva a creantei sale in tabelul definitiv consolidat al creantelor.

Decizia este lipsita de temei legal (art. 304 pct. 9 C.pr.civ.), retinand in mod greşit ca nu ar fi indeplinite conditiile raspunderii delictuale.

In realitate, fapta ilicita exista şi consta in vanzarea de catre lichidator, pentru acoperirea debitelor societatii T.R.W. intrate in procedura insolventei, a unor bunuri care nu mai erau proprietatea acesteia, ci erau proprietatea B. S.R.L.

Nu se poate invoca nicio indoiala cu privire la faptul ca bunurile vandute in procedura insolventei S.C. T.R.W. S.R.L. erau proprietatea S.C. B., urmare a anularii contractului de vanzare-cumparare prin care aceste bunuri fusesera instrainate anterior de la S.C. B. la S.C. T.R.W. Or, efectele nulitatii implica inexistenta, retroactiva, a actului anulat.

De asemenea, caracterul ilicit al faptei nu poate fi inlaturat prin invocarea aprobarii vanzarii in cadrul adunarii generale a creditorilor, intrucat ceea ce s-a aprobat a fost vanzarea bunurilor societatii debitoare, in niciun caz vanzarea bunurilor unui tert.

Conditia vinovatiei a fost şi aceasta dovedita in cauza, intrucat paratii lichidatori au fost parti in dosarul in care s-a dispus anularea contractului de vanzare a utilajelor.

Lichidatorul a preluat, in vederea valorificarii, utilajele proprietatea S.C. B. S.R.L., cu motivarea de totala rea-credinta ca s-ar fi anulat un cu totul alt contract, iar Curtea de Apel Cluj ar fi decis ca aceste utilaje sunt proprietatea S.C. T.R.W., ceea ce nu se dispusese niciodata prin nicio hotarare judecatoreasca.

In realitate, la data vanzarii era irevocabila sentinta civila nr. 989/2005 a Tribunalului Maramureş, care a dispus anularea contractului de vanzare-cumparare a utilajelor in litigiu; de asemenea, era pronuntata incheierea de indreptare a erorii materiale prin care s-a completat dispozitivul sentintei cu anularea contractului pentru utilaje. In privinta erorilor comise de instantele de judecata, care mai intai au omis sa se pronunte expres cu privire la contractul de instrainare a utilajelor şi apoi, prin incheierea de completare din 21.11.2005, au mentionat greşit data contractului atacat ca fiind 1.11.1999, deşi contractul era incheiat la 1.10.1999, acestea nu sunt imputabile recurentei şi nu pot avea efecte impotriva intereselor acesteia.

Se regaseşte in speta şi elementul referitor la prejudiciu, neanalizat de instanta de apel raportat la datele dosarului, avand in vedere ca aceasta a retinut ca, intrucat pretul a fost incasat de catre S.C. B. S.R.L., atunci nu exista prejudiciu prin vanzarea bunurilor.

Decizia este susceptibila şi de motivul de casare prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. intrucat apreciaza actiunea formulata ca inadmisibila, aspect care nu a fost pus in discutia partilor.

Or, nu se poate retine ca actiunea in despagubiri, intemeiata pe dreptul comun, este inadmisibila şi ca adevaratul proprietar avea la dispozitie posibilitatea contestarii masurilor lichidatorului conform Legii nr. 85/2006.

Aceasta, deoarece pe de o parte, caile de atac impotriva masurilor lichidatorului sau judecatorului sindic sunt la indemana creditorilor participanti la procedura, calitate pe care S.C. B. nu o avea la acel moment, iar pe de alta parte, şi daca societatea ar fi avut calitatea de creditor, putea formula prezenta actiune, intrucat cele doua demersuri pot coexista.

De asemenea, nu s-a raspuns prin hotararile instantelor de fond sustinerilor reclamantei, care a formulat o actiune in raspundere civila delictuala, aratand ca fapta ilicita consta in instrainarea unor bunuri apartinand societatii reclamante, de catre lichidatori, fapta savarşita cu vinovatie.

Pe acest aspect, recurenta-reclamanta a reluat şi argumentele referitoare la dovedirea prejudiciului, precum şi elementele de fapt din care ar rezulta caracterul ilicit al demersurilor lichidatorilor care au procedat la vanzarea unor utilaje ale S.C. B. S.R.L., deşi prin decizia nr. 247 din 29.01.2008 a Curtii de apel Cluj a fost lamurit dispozitivul incheierii din 21.11.2005, prin indicarea bunurilor obiect al contractului de vanzare-cumparare anulat de catre instanta.

Prin concluziile scrise depuse de catre intimatii-parati I.G., P.G. I.P.U.R.L., S.C. O. S.A. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratandu-se ca in speta nu subzista conditiile raspunderii civile delictuale, aşa cum corect au apreciat instantele fondului. De asemenea, s-a invocat şi nulitatea recursului sub aspectul motivelor prin care se solicita evaluarea probatoriului, sustinandu-se ca memoriul de recurs este redactat in mod defectuos, cu indicarea indeosebi a situatiilor de fapt şi fara ca argumentele expuse sa fie incadrabile in motivele de recurs invocate.

Analizand aspectele deduse judecatii, Inalta Curte constata ca, intr-adevar, memoriul de recurs este redactat fara respectarea rigorilor procedurale specifice acestei cai extraordinare de atac, dar ca, in conditiile art. 306 alin. (3) C.pr.civ., este posibila identificarea criticilor de nelegalitate (astfel incat nu este incidenta sanctiunea nulitatii prevazuta de art. 306 alin. 1 C.pr.civ.) care au insa caracter nefondat, potrivit urmatoarele considerente:

Pretinzand caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei din apel (şi astfel, incidenta art. 304 pct. 7 C.pr.civ.), recurenta-reclamanta sustine, fara temei, ca „deşi in aparenta cauza este solutionata pe fond, in realitate lipsa faptei ilicite este justificata prin neatacarea masurilor luate de lichidator, ceea ce echivaleaza cu un veritabil fine de neprimire”.

In realitate, analizand conditiile raspunderii civile delictuale – care a constituit cauza juridica a actiunii in pretentii promovate – instanta a facut referire, dat fiind specificul activitatii paratilor (care ar fi cauzat, prin caracterul ei defectuos, prejudiciul pretins) la modalitatea de indeplinire a atributiilor legale.

In acest context, s-a retinut, cu trimitere la elementele probatorii ale dosarului, faptul ca paratii, in calitate de lichidatori judiciari, au indeplinit actele procedurii insolventei in conditiile stabilite de adunarea generala a creditorilor şi ca urmare a incuviintarii date de judecatorul sindic.

Constatarea instantei de apel, conform careia S.C. B. S:R.L. nu a atacat masurile lichidatorului judiciar – in situatia in care le aprecia nelegale – nu reprezinta, cum se sustine, o neanalizare a fondului raportului juridic (un „fine de neprimire”), ci o circumstantiere a analizei faptei ilicite la specificul activitatii paratilor.

Astfel, in conditiile in care prin incheierea din 16.10.2006 pronuntata de judecatorul sindic, s-a dispus ca lichidatorul sa efectueze actele şi operatiunile de lichidare potrivit celor stabilite in raportul adunarii creditorilor din 8.09.2006, iar acesta a efectuat actele şi operatiunile incuviintate, fara sa fie contestate de persoanele interesate, nu se poate sustine cu temei existenta unei fapte ilicite in sarcina acestora.

Invocand aceleaşi dispozitii ale art. 304 pct. 7 C.pr.civ., recurenta a pretins nemotivarea deciziei şi pentru ca nu sunt analizate celelalte conditii ale raspunderii delictuale, referitoare la existenta vinovatiei, a prejudiciului şi a raportului de cauzalitate.

Or, separat de imprejurarea ca aceasta critica nu işi are suport, raportat la considerentele deciziei (care stabileşte, de exemplu, cu trimitere la raportul de expertiza, de ce nu poate fi identificat un prejudiciu in cauza), recurenta ignora faptul ca pentru angajarea raspunderii delictuale trebuie intrunite cumulativ conditiile acesteia.

Aşadar, inexistenta faptei ilicite asupra careia s-a oprit prioritar analiza instantelor de fond este suficienta pentru a impune concluzia netemeiniciei pretentiilor reclamantei.

In ce priveşte motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ., argumentele dezvoltate de recurenta-reclamanta in sustinerea acestuia nu vizeaza ipoteza textului – respectiv, denaturarea intelesului unui act juridic (in sensul de negotium juris, ca manifestare de vointa generatoare de drepturi şi obligatii) avand clauze clare, neindoielnice care sa nu fie susceptibile de interpretare.

In realitate, in cadrul acestui motiv de recurs este criticata modalitatea in care, cu nesocotirea dispozitiilor Legii insolventei, lichidatorii şi-ar fi indeplinit obligatiile.

De aceea, retinandu-se ca este invocata incalcarea unor norme de drept material şi avand in vedere dispozitiile art. 306 alin. (3) C.pr.civ., critica va fi incadrata in dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., constatandu-se, totodata, caracterul nefondat al acesteia.

Astfel, recurenta pretinde ca lichidatorii au procedat la vanzarea bunurilor unui tert (reclamanta S.C. B. S.R.L.) deşi incheierea judecatorului sindic a incuviintat exclusiv vanzarea bunurilor societatii debitoare S.C. T.R.W. S.R.L.

Tot astfel, se sustine greşita apreciere asupra calitatii de creditor a lui S.C. B. S.R.L. la momentul vanzarii bunurilor (august 2006), pozitie din care putea ataca raportul lichidatorului, cand, de fapt, societatea-reclamanta a devenit creditor participant la procedura insolventei abia la 9.11.2009 (urmare a admiterii contestatiei formulate, conform sentintei civile nr. 3890/2009).

Sustinerea in legatura cu vanzarea bunurilor unui tert (respectiv, S.C. B. S.R.L.) nu poate fi primita, avand in vedere ca la acel moment (august 2006) nu exista o statuare jurisdictionala asupra nulitatii contractului de vanzare-cumparare din 1.10.1999 (nulitate de care se prevaleaza reclamanta pentru a pretinde ca, efect al acesteia, bunurile reintrasera in patrimoniul sau).

Pe acest aspect, se constata ca, potrivit sentintei nr. 989/2005 a Tribunalului Maramureş, s-a admis cererea reconventionala formulata de S.C. B. S.R.L., constatandu-se nulitatea contractului de vanzare-cumparare din 31.03.2001 şi a unor facturi, solutie validata prin decizia nr. 170/2006 a Curtii de  Apel Cluj. Ulterior, la 21.11.2005, a fost pronuntata incheierea de indreptare eroare materiala din dispozitivul sentintei nr. 989 din 6.10.2005, in sensul ca „s-a constatat nulitatea contractului de vanzare-cumparare din 1.11.1999”. Şi cu privire la aceasta incheiere S.C. B. S.R.L. a formulat la 20.02.2006, cerere de indreptare a erorii materiale, admisa prin incheierea in aceeaşi data a Tribunalului Maramureş (judecatorul sindic), in sensul ca nulitatea vizeaza contractul de vanzare-cumparare din 1.10.1999.

Or, aceasta din urma incheiere a fost modificata prin decizia nr. 7/2006 a Curtii de Apel Cluj, in sensul respingerii cererii de indreptare eroare materiala, retinandu-se in considerente ca „judecatorul sindic a acordat ceea ce nu a facut obiectul dosarului solutionat prin sentinta civila nr. 389 din 6.10.2005 şi care viza nulitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat la 31.03.2001 şi a facturilor incheiate la 1.11.1999”.

In prezenta acestor statuari ale instantei de recurs, lichidatorul nu putea considera – decat daca ar fi facut propriile evaluari judiciare, ceea ce nu-i este permis – ca ar fi constituit obiect al nulitatii contractul de vanzare-cumparare din 1.10.1999; ca, astfel, bunurile s-ar fi intors in patrimoniul S.C. B. S.R.L. şi ca, procedand la vanzarea lor, ar fi instrainat nu bunurile debitorului aflat in procedura insolentei, ci pe acelea ale unui tert.

Mai mult, lichidatorul a comunicat lui T.P. – care avea, deopotriva, calitatea de administrator al societatii debitoare T.R.W., cat şi al societatii B. S.R.L. – raportul de evaluare a celor trei utilaje propuse pentru valorificare, la 11.08.2006, fara ca acesta sa fie contestat.

In procesul-verbal intocmit de lichidator la 25.08.2006, la şedinta adunarii creditorilor (la care s-a consemnat şi prezenta administratorului T.P.) niciunul dintre creditori nu a formulat obiectiuni la completarea raportului de evaluare, iar procesul-verbal din 8.09.2006 al adunarii generale a creditorilor cu aprobarea completarii raportului de evaluare a fost, de asemenea, comunicat şi administratorului celor doua societati (T.R.W. şi B. S.R.L.), numitul T.P.

Or, cunoscand situatia din aceasta dubla calitate – de administrator judiciar al celor doua societati – numitul T. putea sa conteste scoaterea la vanzare a utilajelor, daca aprecia şi dovedea ca bunurile apartin unui tert fata de procedura insolventei.

Faptul ca, aşa cum sustine, S.C. B. S.R.L. ar fi dobandit mai tarziu calitatea de creditor nu justifica pozitia de pasivitate, avand in vedere dispozitiile art. 21 alin. (2), art. 73 din Legea nr. 85/2006, potrivit carora masurile dispuse de administratorul judiciar sau de lichidator pot fi contestate nu numai de creditor, debitor, ci şi de orice alta persoana interesata (categorie in care se plaseaza cel care pretinde ca, deşi tert fata de procedura insolventei, este prejudiciat prin scoaterea la vanzare a unor bunuri care ii apartin).

In speta, actele şi operatiunile intocmite in procedura insolventei au respectat regulile de publicitate care, in aceasta materie, sunt astfel edictate (art.7 din Legea nr. 85/2006) incat sa asigure opozabilitatea mai larga, tocmai pentru a nu fi prejudiciate terte persoane prin valorificarea unor bunuri care, in realitate, nu ar apartine debitorului.

Invocand motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenta-reclamanta reia argumentele referitoare la caracterul ilicit al faptei lichidatorului care ar fi instrainat bunuri ce nu apartineau debitorului, in conditiile in care fusese anulat contractul de vanzare-cumparare prin care acesta devenise proprietar, utilajele reintrand in patrimoniul reclamantei-recurente. De asemenea, sunt reiterate aspectele referitoare la existenta prejudiciului şi a vinovatiei lichidatorilor dedusa din imprejurarea ca au fost parti in procesul in care s-a dezbatut nulitatea contractului mentionat anterior şi faptul ca erorile materiale savarşite de instanta nu pot fi imputate partii.

Fara a relua considerentele expuse anterior in legatura cu nedemonstrarea caracterului ilicit al faptei lichidatorilor, Inalta Curte constata, suplimentar, ca tocmai pozitia lichidatorului – de reprezentant al societatii T.R.W. in procesul avand ca obiect nulitatea contractului – nu-i permitea sa ignore rezultatul judecatii şi sa considere ca ar fi fost desfiintat contractul de vanzare-cumparare incheiat la 1.10.1999.

Contrar sustinerii recurentei, la data la care prin incheierea judecatorului sindic (din 16.10.2006) s-a dispus vanzarea bunurilor la licitatie, exista hotarare irevocabila (decizia nr. 7 din 6.06.2006 a Curtii de Apel Cluj) care statua ca nu respectivul contract facuse obiectul judecatii şi ca, dispunand indreptarea erorii materiale in sensul indicarii contractului din 1.10.1999, judecatorul sindic depaşise limitele judecatii.

Imprejurarea ca ulterior, la aproximativ 2 ani de la vanzarea utilajelor in procedura falimentului, a fost pronuntata decizia nr. 247 din 29.01.2008 a Curtii de Apel Cluj, prin care, urmare a admiterii recursului S.C. B. S.R.L., au fost indicate (rejudecandu-se o cerere de indreptare eroare materiala), utilajele care au constituit obiectul contractului de vanzare-cumpatare din 1.11.1999, nu este de natura sa modifice in vreun fel concluzia asupra lipsei caracterului ilicit al faptei.

Aceasta, intrucat aprecierea asupra caracterului licit sau ilicit al conduitei, se face in functie de elementele concrete existente la data savarşirii acesteia, iar nu in raport de imprejurari ulterioare.

In acelaşi timp, sustinerea recurentei conform careia nu-i pot fi imputate erorile materiale savarşite de instantele de judecata este lipsita de suport şi denota o prevalare de propria culpa, in conditiile in care chiar aceasta – prin cererea reconventionala dedusa judecatii in dosarul nr. xx25/2005 – a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare din 1.11.1999, fara ca macar sa-i particularizeze obiectul, ceea ce a generat multiple cereri de indreptare erori materiale şi de lamurire a dispozitivului.

Referitor la motivul de casare prevazut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ., indicat, de asemenea, ca temei al cererii de recurs, se constata ca recurenta reia argumentele referitoare la pretinsa solutionare a cauzei pe exceptia de inadmisibilitate, intrucat adevaratul proprietar al bunurilor ar fi avut posibilitatea contestarii masurilor lichidatorilor judiciari, iar nu pe aceea a promovarii unei actiuni in despagubiri conform dreptului comun.

Aşa cum s-a aratat deja, analizandu-se motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., instantele de fond nu au opus reclamantei un asemenea impediment in declanşarea demersului sau judiciar ci, in cadrul analizei faptei ilicite, pe langa imprejurarea ca actele şi operatiunile lichidatorului au fost validate de judecatorul sindic, a facut referire şi la imprejurarea ca acestea   n-au fost contestate de creditori sau de alte persoane interesate.

Fara ca aceasta sa insemne, in sine, o obstaculare a unui demers ulterior al partii considerate prejudiciate, analiza instantei a demonstrat şi din aceasta perspectiva, de ce activitatea lichidatorilor s-a desfaşurat in limitele legii şi astfel, lipsindu-i caracterul ilicit, nu sunt intrunite, pe fond, conditiile raspunderii civile delictuale, pretentiile fiind astfel neintemeiate.

Celelalte aspecte dezvoltate de recurenta şi subsumate de aceasta motivului de casare prevazut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ., vizeaza, in realitate, elementele de fapt şi probatorii ale pricinii, procedandu-se la o reluare a prezentarii judecatilor anterioare şi a diverselor acte şi operatiuni intocmite in cadrul procedurii insolventei.

Nu este vorba, deci, de nulitati savarşite in conditiile art. 105 alin. (2) C.pr.civ. şi, astfel, posibil de valorificat prin intermediul motivului prevazut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ., pentru a fi cenzurabil, ca atare, de instanta de recurs.

Pentru toate considerentele aratate anterior, criticile formulate au fost gasite nefondate, recursul fiind respins in consecinta.

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Aglaia Bulat a spus: Septembrie 4th, 2014 at 12:59 am

intre sot si sotie se pot face vanzari- cumparari ?

Pro Legal a spus: Septembrie 27th, 2014 at 9:50 pm

Noul Cod Civil permite vanzare intre soti

Aglaia Bulat a spus: Septembrie 4th, 2014 at 1:03 am

n-am gasit daca intre sot si sotie se pot vinde actiuni?

Pro Legal a spus: Septembrie 27th, 2014 at 9:50 pm

In vechiul Cod Civil vanzarea intre soti era interzisa, sub sanctiunea nulitatii. Noul Cod Civil nu mai prevede o asemenea interdictie; prin urmare, de principiu se poate realiza o vanzare de actiuni intre soti. Trebuie analizata cu atentie, insa, situatia dreptului de proprietate asupra respectivelor actiuni, pentru a determina in prealabil daca sotul vanzator este proprietar exclusiv asupra respectivelor actiuni sau daca le detine in devalmasie cu celalalt sot.

* Nume:
* Email:
Website:
Mesajul tau:
 
Campurile notate cu * sunt obligatorii
 

Piata Avocaturii

Conferinta CTRL + SHIFT + ESC – Reglementari juridice cu impact comercial

Biroul din Romania al societatii de avocatura regionale Wolf Theiss, cu sprijinul British Romanian Chamber of Commerce (BRCC) si al Bancii Transilvania, a organizat pentru mediul de business din Cluj-Napoca conferinta CTRL + SHIFT + ESC – Reglementari juridice cu impact comercial. Printre participantii...

( 0 http://pro-legal.ro/conferinta-ctrl-shift-esc-reglementari-juridice-cu-impact-comercial/ )Citeste articolul

Like pe facebook pentru a ne urmari live pe wall-ul tau