Anularea biletului la ordin in cadrul procedurii insolventei

Prin Decizia nr. 336/2012, Curtea de Apel Bucuresti a retinut ca art. 36 din Legea insolventei nr. 85/2006 nu poate constitui temei de drept pentru constatarea nulitatii biletului la ordin, acesta fiind un act juridic si nicidecum o actiune judiciara sau extrajudiciara, ori o masura de executare silita. Art. 36 din legea insolventei poate constitui temei legal pentru anularea masurii de executare silita, respectiv a operatiunii de plata efectuata in baza biletului la ordin, in timpul procedurii insolventei. Daca biletul la ordin indeplineste toate conditiile de valabilitate cerute de Legea nr. 58/1934, nulitatea lui nu se poate constata motivat de aplicarea dispozitiilor Legii nr. 85/2006 asupra societatii debitoare.

Mai jos este redat, in extras, textul Deciziei Curtii de Apel Bucuresti:

“Prin cererea introductiva formulata la data de 15.09.2011, intimata-debitoare SC A.G. SRL, prin lichi­dator judiciar D. IPURL, a solicitat in contradictoriu cu recurenta-creditoare SC P.L.R. IFN SA, prin mandatar SC A.I. SRL, sa se constate nulitatea absoluta a biletului la ordin PIRB3AB0037558 scadent la 19.11.2010, cu moti­varea ca, ulterior deschiderii procedurii insolventei debi­toarei, recurenta-creditoare a depus in circuitul bancar respectivul bilet la ordin. Cum obligatia de plata creata prin introducerea in sistemul bancar a biletului la ordin contravine dispozitiilor art. 36 si ale art. 121 din Legea nr. 85/2006, aceasta este nula conform art. 46 alin. (1) din acelasi act normativ.

Judecatorul-sindic a retinut incidenta in cauza doar a dispozitiilor cuprinse in art. 36 din Legea insolventei, constatand nulitatea biletului la ordin urmare a nerespectarii acestor dispozitii legale si a trecerii la executarea biletului la ordin ulterior deschiderii procedurii.

Fata de motivarea instantei de fond, Curtea constata ca sunt intemeiate criticile recurentei referitoare la pro­nuntarea hotararii cu aplicarea gresita a legii. Astfel, art. 36 din Legea nr. 85/2006 prevede ca de la data deschi­derii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judi­ciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Aceasta dispozitie legala nu poate constitui temei de drept pentru constatarea nulitatii biletului la ordin, acesta fiind un act juridic si nicidecum o actiune judiciara sau extrajudiciara, ori o masura de executare silita.

Art. 36 din Legea insolventei putea constitui temei legal pentru anularea masurii de executare silita, respectiv a operatiunii de plata efectuata in baza biletului la ordin, ceea ce nu era cazul deoarece nu a avut loc nicio astfel de plata, ambele parti sustinand acest lucru in fata Curtii.

Constatarea nulitatii absolute a biletului la ordin putea fi pronuntata in baza dispozitiilor Legii nr. 58/1934, insa nici debitoarea-reclamanta nu a invocat vreun motiv de nulitate in afara celui „intemeiat” pe art. 36 din Legea insolventei, si nici instanta de fond nu a analizat vreun motiv de nulitate a biletului la ordin prin prisma dispozitiilor speciale cuprinse in Legea nr. 58/1934.

Fata de aceste considerente, Curtea a constatat ca recursul este intemeiat, hotararea pronuntata fiind data cu aplicarea gresita a legii. Ca urmare, Curtea a admis recursul si a modificat in tot hotararea atacata in sensul ca a respins ca nefondata cererea debitoarei, formulata prin lichidator judiciar, de anulare a biletului la ordin PIRB3AB0037558 scadent la 19.11.2010.”

Sursa foto