Angajatii din Primaria Cluj-Napoca – membri in comisiile de licitatie – organizate in cadrul institutiei nu se vor putea angaja, pe o durata de 5 (cinci) ani, la firmele care castiga respectivele licitatii pentru diverse proiecte sau in firme subcontractoare. O astfel de masura a fost luata in premiera miercuri, 20 martie 2013 si va fi implementata prin semnarea, de catre angajati, a unei declaratii pe proprie raspundere prin care isi asuma respectarea interdictiei.
Potrivit declaratiilor primarului Emil Boc facute, miercuri, intr-o conferinta de presa, decizia referitoare la aceasta interdictie nu este altceva decat un semnal de “transparenta totala” pentru toate firmele care participa la licitatiile din cadrul Primariei Cluj-Napoca.
“Avand in vedere reglementarile europene, am decis, printr-o dispozitie emisa miercuri, ca functionarii publici din Primaria Cluj-Napoca sa semneze o declaratie in care sa spuna ca intr-o perioada de cinci ani se obliga sa nu se angajeze in firmele care au castigat o licitatie organizata de municipalitate si nici in firmele subcontractoare. Este un model de bune practici, o regula de bun simt si care cred va fi ceruta si de UE pentru a fi introdusa in legislatia achizitiilor publice din Romania. Aceasta declaratie va fi semnata de toti cei care fac parte din comisii de licitatie, nu conteaza ca sunt proiecte cu finantare europeana sau nationala. Este un semnal de transparenta totala pe care vrem sa il dam firmelor care participa la licitatiile Primariei Cluj-Napoca si este o masura in premiera pe tara. Nu este normal sa vedem un functionar care a fost membru intr-o comisie de licitatie sa plece din Primarie dupa cateva zile la firma care a castigat o licitatie“, a spus Boc.
Acesta a adaugat ca la nivelul municipiului Cluj-Napoca nu au fost inregistrate sesizari cu privire la angajarea unor functionari din Primarie in firme care au castigat licitatii, dar a decis luarea masurii cu scop “preventiv”.
“In cazul in care un functionar va incalca prevederile declaratiei asumate, este pasibil de inchisoare, in conditiile in care se face vinovat de fals in declaratii. De asemenea, un astfel de functionar va trebui sa le plateasca si penalitati care se ridica la 25 la suta din valoarea contractului, conform normelor europene. Daca esti functionar public ai si responsabilitati“, a conchis Emil Boc.
Copyright © Pro-Legal.ro 2012-2025. Toate drepturile rezervate.
As of February 2020, PRO LEGAL | Iosif & Asociatii SCA, joined IR Global, the world's largest exclusive network of advisory firms, represented in 155+ jurisdictions, covering over 70 unique practice areas. IR Global is a top tier advisory firms network, listed in Band 1 of the prestigious guides...
( 0Prin recursurile in interesul legii promovate in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a aratat ca nu exista un punct de vedere unitar in...
( 0Pe data de 6 martie 2018 a avut loc la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti festivitatea de absolvire a cursului „Bazele dreptului...
( 0